-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

PROTEST, mâine în fața Prefecturii: Bistrița, alături de Diaspora!

În timp ce granițele țării au fost tranzitate de peste 200.000 de mii de români în ultimele 24 de ore, iar capitala „fierbe”, în așteptarea mitingului anunțat de Diaspora pentru mâine seară – la Bistrița se anunță un protest pașnic și non-violent. „Sprijinim protestul ce va avea loc pe data de 10 august la București, alăturându-se vocilor care au cerut și de această dată o reformă la nivel politic.”, anunță organizatorii bistrițeni.

Bistrițenii sunt chemați așadar din nou în stradă, vineri, 10 august, de la ora 19:00, în fața Prefecturii – locul de întâlnire al celor nemulțumiți de situația politică din ultima vreme. „Spunem un NU hotărât legilor menite să submineze independența justiției, modificărilor propuse și votate pentru Codul Penal și Codul de Procedură Penală și cerem revizuirea pozițiilor adoptate, în vederea punerii în acord a prevederilor respective cu opiniile exprimate de profesioniști, cu mențiunile primite din partea Uniunii Europene, precum și cu bunul-simț, o noțiune prea rar utilizată de coaliția de la putere.”, precizează protestatarii pe pagina de socializare a evenimentului.

Dacă în țară spiritele sunt încinse, iar Jandarmeria Română a lansat deja semnale și mesaje de avertisment – la Bistrița se anunță un protest pașnic și non-violent: „Menționăm faptul că solidaritatea noastră vizează un protest pașnic, non-violent, subliniind faptul că scopul nu scuză mijloacele, iar lupta pentru valorile pe care le promovăm trebuie dusă respectând principiile a căror aplicare o cerem. Ne delimităm de orice abatere, de orice tip de acțiune menită să lezeze esența lucrurilor pentru care protestăm și nu încurajăm violența, fie ea fizică sau verbală.

România nu este o țară a corupților, a incompetenței sau a infractorilor, ci este țara noastră, a celor care ne dorim un viitor mai bun, transparență, demnitate, corectitudine și verticalitate – transmit protestatarii. „Cu toate că drumul pe care îl avem în față nu este unul scurt sau ușor, vom merge până la capăt și vom câștiga. Dacă am învățat ceva până acum, este exact faptul că binele învinge. România nu va fi o excepție. Ne vedem în stradă!”, au conchis organizatorii.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.