-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

A treia zi de protest la Casa Județeană de Pensii. Angajații: „Ajunge! Nu vrem să mai tolerăm să fim subestimați”

Angajații Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud protestează pentru a treia zi. Aceștia ar fi fost convinși să iasă în stradă, printre altele, de inechitățile privind plata funcționarilor din diferite ministere și instituții.

În doar două județe din țară se lucrează normal la Casele de Pensii. În restul țării, angajații instituției protestează, iar excepție nu face nici Bistrița-Năsăud, unde funcționarii sunt la a treia zi de protest.

Într-un comunicat de presă, angajații Casei de Pensii spun: „Este revoltător să vedem cum alți colegi din alte ministere se bucură de beneficii și salarii consistente, în timp ce noi suntem nevoiți să acceptăm de ani buni batjocură și dispreț din partea guvernanților, a celor care ar trebui să ne reprezinte interesele.

Așadar, spunem „Ajunge!” Nu vrem să mai tolerăm să fim subestimați și tratați discriminatoriu. Suntem aici pentru a cere cu tărie, condiții de muncă adecvate, personal suficient pentru a face față cerințelor activității noastre și o remunerare pe măsura activității depuse”.

Aceștia cer „remunerare corectă”, „condiții de muncă adecvate” și „personal adecvat și suficient”.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.