Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului s-a autosesizat în cazul familiei care și-a pierdut bebelușul chiar de Florii, după ce toți au înnoptat sub cerul liber, într-o căruță. Cei doi mai au doi copilași, pe care, în weekend îi lăsaseră acasă, la Crainimăt.
În duminica de Florii, doi soți sunau disperați la 112 să ceară ajutor, după ce au constatat că bebelușul lor de o lună și 11 zile nu mai respiră. Se aflau pe Valea Jelnei, într-o căruță.
Veneau de la Petriș și au oprit căruța pe Valea Jelnei, unde au înnoptat, deși afară nu se înregistrau mai mult de 0 grade Celsius. Cei doi mai au doi copii acasă, la Crainimăt, care nu-i însoțeau weekendul respectiv.
Mai multe despre cele întâmplate puteți citi mai jos:
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului s-a autosesizat, după ce Bistrițeanul.ro a scris despre caz.
„Familia respectivă nu a avut nicio problemă până acum. Nu au fost sesizări. Colegii vor începe o anchetă despre condițiile în care sunt crescuți ceilalți doi copii”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Flaviu Bercea, șef serviciu Management de Caz Copii și Asistență Maternală din cadrul DGASPC BN.