1.7 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Prorectorul Universității Spiru Haret și alte 5 persoane, după gratii în urma descinderilor de ieri

6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma descinderilor de ieri de la Universitatea Spiru Haret. Printre ele se numără și prorectorul universității. Zeci de persoane din mai multe județe, inclusiv Bistrița-Năsăud, sunt vizate de anchetă.

DIICOT informează că 6 persoane au fost reținute în dosarul care vizează Universitatea Spiru Haret. Printre ele se numără și prorectorul unității private de învățământ.

Lista cu persoanele vizate de anchetă este însă mult mai mare și include studenți, profesori și intermediari din 13 județe ale țării, inclusiv Bistrița-Năsăud. Procurorii DIICOT, sprijiniți de mascați au făcut 76 de percheziții în cursul zilei de ieri. Acestea au avut loc atât la diverse filiale ale universității, cât și la domiciliile celor implicați.

Procurorii ar fi cu ochii pe practicile profesorilor și ale studenților universității de mai multă vreme. Oamenii legii ar fi constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum și alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea fără drept, în întregime sau în parte a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.

Membrii grupării facilitau astfel promovarea fraunduloasă de către mai mulți studenți sau masteranzi a examenelor universitare anuale și a celor restante. S-ar fi fraudat inclusiv sesiunile de licență și master organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. Aceste practici ar fi vechi, spun procurorii.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Fraudă URIAȘĂ la Spiru Haret. DIICOT anchetează conducerea universității pentru promovarea studenților pe bani

 

FOTO/VIDEO: Noi acuze în dosarul privind fraudele de la Spiru Haret

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...