19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Proprietarii fostei biblioteci din Bistrița au renunțat la procesul intentat Direcției pentru Cultură BN

După ultimul raport realizat de un expert autorizat de Ministerul Culturii, proprietarii clădirii care adăpostea fosta bibliotecă a orașului au renunțat la judecată. Direcția Județeană pentru Cultură a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că proprietarii au depus o cerere în acest sens.

Firma care a cumpărat clădirea fostei biblioteci din Bistrița a încercat încă din 2019 să obțină aviz pentru demolarea clădirii, pentru a putea construi acolo un bloc cu 10 etaje.

Fapt care presupunea demolarea clădirii. În acest sens, au inclus în documentație și un raport de expertiză care susținea că acea clădire trebuie demolată.

Dar raportul nu era întocmit de un expert autorizat de Ministerul Culturii.

Au avut șapte înfățișări la Comisia zonală și Comisia Națională pentru Monumente Istorice, iar solicitarea prorpietarilor de demolare a clădirii a fost respinsă, inclusiv la București.

După cele șapte respingeri, Direcția Județeană pentru Cultură a fost acționată în instanță, pentru a fi obligată să ofere cu o hotărâre judecătorească un aviz favorabil pentru blocul cu 10 etaje.

Recent, Direcția Județeană pentru Cultură a primit și raportul expertului autorizat de Ministerul Culturii: Dragoș Marcu. Acesta precizează în raport că stare clădirii este structural foarte bună și că imobilul nu necesită demolare.

Cu anumite eforturi financiare, clădirea poate fi renovată, sugerează expertul. Structura acoperișului este una robustă. Iar fenomenul de degradare al acestuia s-a remarcat mai degrabă la nivelul șipcilor laterale, și mai puțin la nivelul elementelor structurale.

Mai mult – costurile pentru demolarea fostei biblioteci sunt cu câteva mii de euro mai mari față de costurile estimate pentru renovarea clădirii.

Expertul sugerează în raport inclusiv faptul că anumite porțiuni din clădire ar fi fost distruse intenționat. O porțiune din șarpanta acoperișului a fost îndepărtată, parcă pentru a face loc ploii înăuntru. Și porțiuni din pereții de rezistență au fost îndepărtate, parcă pentru a grăbi degradarea clădirii. Asemenea intervenții nu se pot face de oamenii străzii, așa cum au sugerat inițial proprietarii – a mai comentat expertul, sub rezerva faptului că nu există totuși dovezi clare într-un sens sau altul.

Se pare că proprietarii s-au lăsat convinși de raportul expertului autorizat de Ministerul Culturii, pentru că au renunțat la acțiunea în judecată.

Bistrițenii care au susținut insistent renovarea clădirii speră acum ca proprietarii să revină la gânduri mai bune în ceea ce privește planurile de viitor asupra imobilului.

Detalii despre acest subiect puteți reciti accesând linkurile de mai jos:

În fosta bibliotecă ar putea funcționa Arhivele, consideră Ioan Alexa – bibliotecar aici pentru peste 44 de ani

FOTO/VIDEO – Protest pentru salvarea fostei biblioteci din Bistrița: „Nu acceptăm demolarea clădirii! Nu vrea administrația să se miște ? O băgăm noi în priză”

Bistrița Civică îi invită pe bistrițeni la protest: Cerem interzicerea demolării fostei biblioteci de pe strada Gării

Firma care are în proprietate fosta bibliotecă ar fi cerut demolarea clădirii de 7 ori!

Firma care vrea să pună la pământ fosta biblioteca a încercat să scape în instanță de amenzile încasate de la Poliția Locală

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Camerele video dinspre Sri și poliție zi și noapte pă ei.
    Pentru că urmează o tentativa de incendiu cît de curind.
    Sigur, tot „un om al străzii” va uita țigara aprinsă în pod…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.