-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Ai o mașină mai veche de 15 ani? Iată câți bani primești dacă o casezi

După Programul Rabla a apărut un „frate” mai mic, Programul Rabla Local. Tanczos Barna, Ministrul Mediului, a declarat că persoanele care își casează mașinile mai vechi de 15 ani primesc suma de 3.000 de lei.

Mașina care urmează să fie casată trebuie să fie înregistrată în evidențele primăriei, să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației și să aibă o normă de poluare Euro 3 sau mai mică.

Mașina trebuie să aibă în componență motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

În vederea aprobării cererii de finanțare, în cadrul sesiunii de înscriere, solicitantul depune următoarele documente:

a) cererea de finanțare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, completată prin tehnoredactare;

b) împuternicire notarială, prin care persoana care va semna cererea de finanțare este mandatată de către reprezentantul legal în acest sens, după caz;

c) actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, al împuternicitului solicitantului;

d) documentul doveditor al deschiderii de către solicitant, la Trezoreria Statului, a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu. Contul va avea cod/indicator bugetar „21.43.02.20 – alte subvenții primite de la administrația centrală pentru finanțarea unor activități“.

Instrucțiunile cuprinzând modul de înscriere a solicitanților în Program și procesul de depunere a cererilor de finanțare, precum și alte informații relevante se elaborează și se aprobă la nivelul AFM. Pentru mai multe detalii, accesați următorul link: AFM.

„Noi vom vira în contul primăriilor 80% din valoarea sumei, adică 2400 de lei care se vor asigura din fondurile AFM. Suma de 600 de lei o să fie contribuția primăriei, iar 3000 de lei va fi prima care va fi încasată de cel care casează un autoturism mai vechi de 15 ani. Vom stabili un număr maxim de beneficiari la nivel de UAT în funcție de populația fiecărei comune, oraș, vom face o defalcarea matematică a numărului de 100.000 de autoturisme la nivelul fiecărui județ şi UAT și vom porni programul în cursul lunii martie, așa am stabilit cu autoritățile locale reprezentate de asociațiile municipiilor, orașelor și comunelor”, a spus ministrul Tánczos Barna.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Nu știu dacă conștientizează cineva dar asta distruge programul Rabla și ,in consecință,Ind auto din tara !De ce ?Pai daca un om poate ceda hârbul pt 3000 lei primiti de la Primarie(fara sa fie obligat să cumpere mașină nouă) ,tot cu atât va vinde și voucherul pt cei care vor mașini noi (și nu au rable,cum e cazul majorității cumparatorilor) .Doua rable îl vor costa pe un nou client 6000 iar Statul acordă bonus in valoare de aprox 9000 Lei.Scuze dragi politicieni dar pt 3000 lei ajutor real de la Stat cine se mai încumeta când mașinile noi au crescut în medie cu 3000€ in ultimii doi,trei ani și dobânzile la bănci pt acest produs sunt tot așa,mari ca și cum ar fi obiecte de lux ! Și asta in condițiile in care toate preturile au luat-o razna și a crescut semnificativ costul vietii…Si așa omul se cam codea să facă o investitie (inclusiv ținând cont că producătorii au cam lăsat jos rău stacheta calității în ultimii ani,cosmetizand doar și adaugand gadgeturi inutile ).Daca toate subvențiile la un loc oferite unui nou client nu ajung in real măcar la 2500-3000€ ,adio comenzi .Închidem porțile până la sf lui 2023,garantat !Omul care oricum nu avea ce face cu un harb (și plătea obligat macar impozit la Primărie,degeaba)și mai ales că mulți ocupau la bloc un loc de parcare ,se mulțumea și cu 1000-1500Lei pe vicher…Acu,adio RABLA ,adio Dacia și adio Ford !In câțiva ani nu vor mai fi rable așa vechi și prăpădite la care să renunțe oamenii pe nimic și poate nici exportul nu o sa mai meargă.Falimentul economiei românești în pixul unor analfabeți fără viziune !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.