3.2 C
Bistrița
miercuri, decembrie 25, 2024

Profesoara Cristina Rusu, liderul Federației „Spiru Haret” BN, despre umilințe, ipocrizie și reforma învățământului românesc ce ar trebui să înceapă cu Ministerul Educației

Profesoara Cristina Rusu de la INFOEL, liderul Federației „Spiru Haret” Bistrița-Năsăud”, a comentat ieri în legătură cu greva profesorilor din aceste zile. Profesoara s-a referit și la „curățarea sistemului de învățământ”, care ar trebui să înceapă cu Ministerul Educației.

Îndrăznesc să-mi exprim, în calitate de cadru didactic, sentimentele care mă încearcă în aceste zile și care vor rămâne mult timp de acum înainte, indiferent de greva care se va termina într-o zi (mai devreme sau mai târziu)…”, punctează profesoara Cristina Rusu.

Cristina Rusu este profesoara care a luptat, timp de 10 ani, împotriva unor nereguli din sistem, acționând în judecată la CEDO statul român. 

Profesoara Cristina Rusu a câștigat la CEDO procesul intentat României, pentru neregulile sesizate la olimpiadă: „O victorie amară”

Profesoara Cristina Rusu, câștigătoare la CEDO într-un proces intentat României: „În suflet port încă cicatricile și suferința…”

Profesoara Cristina Rusu are 26 de ani de activitate în învățământ.

Între performanțele sale profesionale se numără și promovabilitatea de 100% la examenul de Bacalaureat, disciplina Geografie. Excepție face anul 2015, când doi dintre elevii săi au obținut note sub 5.

Cristina Rusu a obținut cu elevii săi 28 de premii și mențiuni la etapa națională a Concursului de Cercetare Știintifică pentru liceu, domeniul geografie.

Elevii pregătiți de Cristina Rusu au cucerit la olimpiada de geografie peste 100 de premii și mențiuni la etapa județeană. Alte zeci de premii au fost cucerite de elevii profesoarei la concursurile educative naționale. La acestea se adaugă zeci de proiecte / activități extrașcolare pe care le-a organizat și sute de ore de voluntariat în folosul elevilor, inclusiv la CeTIN.

Am sperat 26 de ani că învățământul va deveni și practic o prioritate națională. De teorie sunt sătulă. M-am înșelat, cred că acest lucru nu se va întâmpla până când voi ieși la pensie… 

Credeam că, la un moment dat, profesorii nu vor mai fi umiliți, mințiți, marginalizați de guvernanți. Constat cu tristețe că am fost mai umiliți, ca niciodată, în aceste zile.

Am înțeles că solicitările noastre sunt legitime, dar că nu sunt bani pentru învățământ. De ce, oare, nu au fost niciodată ?!  Cu alte cuvinte, avem dreptate, dar nu ne ajută la nimic…

Se generalizează excepțiile din sistem”, a comentat profesoara Cristina Rusu. 

Ea a amintit de reproșurile care circulă în spațiul public. „Profesorii nu fac nimic la ore / profesorii lucrează doar 18 ore / săptămână și au 4 luni de concediu. Profesorii dau meditații nefiscalizate. Profesorii dau meditații elevilor de la clasă. Profesorii se comportă urât cu elevii…

Uităm că în orice sistem sunt persoane care nu fac cinste acestuia și că este nedrept să fim băgați toți în aceeași oală. 

Se face apel la calitate și la curățarea sistemului. Sunt de acord. Doar că acestea trebuie să înceapă de la nivelul Ministerului Educației. Prea mulți posesori de carnet de partid, cu sau fără treabă cu învățământul, s-au perindat în funcții de conducere de la nivel central sau local, determinând actuala stare din sistem.

Pe de altă parte – ca profesor care s-a adresat, pe vremuri, tuturor instituțiilor importante din stat (Ministerul Educației, Președinție, Guvern), solicitând cercetarea unor nereguli din sistem, în dovedirea cărora aducea probe și a fost trimis la plimbare –  aceste argumente (calitate / curățarea sistemului) mă fac să zâmbesc amar.

Îmi amintesc că, timp de 10 ani, am luptat singură.  Nimeni nu a fost dispus să ajute la curățarea sistemului, deși putea să facă acest lucru.

Nu înțeleg ipocrizia celor care, în funcții de conducere fiind pe vremuri, puteau să lupte pentru calitatea învățământului și care acum, fie dau vina pe noi (dacă sunt în alte funcții de conducere, din alte domenii), fie se dau de ceasul morții cât de umiliți suntem (dacă n-au mai prins funcții).

Ne-am permis să ne exercităm dreptul legal la grevă și am fost luați la rost.

Dar nu s-a întâmplat același lucru cu cei care și-au permis să-și bată joc de noi de peste 30 de ani. Spre exemplu, niciodată învățământul nu a primit 6% din PIB, deși legea Educației în vigoare, prevede acest lucru la art. 8, articol care a fost prorogat anual.

M-am gândit întotdeauna la elevi, mă gândesc și acum; chiar dacă sunt în grevă și nu mă prezint la ore, fac pregătire pentru etapa națională a Concursului de Cercetare Științifică – geografie (la care am doi elevi calificați) și pentru examenul de bacalaureat;

În ceea ce mă privește, n-a fost niciodată vorba despre bani, chiar dacă am trăit de multe ori, de pe o zi pe alta. A fost vorba despre demnitate!”, concluzionează profesoara Cristina Rusu.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Motto:
    „Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”.
    (Psalmul 11 al lui David, versetul 8)

    Lipsa de încredere în clasa politică a ajuns la cote alarmante. Soarta învăţământului românesc este decisă de politicieni fără caracter şi cu o educatie îndoielnică. Reamintim că în anul 2008 a fost semnat Pactul pentru Educatie, cu o serie de obiective pentru viitoarea strategie a sistemului de învăţământ astfel încât reforma în educatie sa fie una coerentă. Unul dintre punctele esentiale prevedea introducerea în Pact a alocarii de 6% din PIB pentru învăţământ si minimum 1% pentru cercetare.
    Pe baza acestui pact , Ministerul Educației a elaborat Legea 1/2011, supusă unor dezbateri, negocieri, urmate de angajamentul solemn al partidelor că nu o vor modifica.
    Actul normativ prevedea obligativitatea alocării anuale a 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare. Nici măcar un singur an această prevedere nu a fost aplicată întrucât guvernele succesive au prorogat anual această obligație pe care o aveau. Inițial, a fost invocată criza economică din acei ani, însă ulterior guvernanții nici măcar nu s-au mai obosit să justifice prorogarea. Astfel, pentru anul în curs este alocat un procent de 2,1% din PIB, cel mai mic de la Revoluție, la care se adaugă sume gestionate de administrațiile locale și sursele de venituri proprii ale unităților de învățământ, astfel că procentajul final este de 3,2% din PIB.
    Si nu doar prorogarea acestei prevederi a afectat stabilitatea sistemului educational, ci repetatele modificări ale legii, fie prin alte legi, fie prin ordonanțe de urgență. Legea educației a fost practică hăcuită prin 116 de alte acte normative. Procesul a început timid cu doar două modificări în anul 2011, modificări ce vizau aspecte minore sau remediau unele scăpări ale legii inițiale. Însă deja din 2012, modificările erau de esență. Astfel, a fost permis în continuare universităților mici, cu reputație științifică redusă, să organizeze în continuare programe de masterat sau chiar de doctorat.
    În 2014, după ce Klaus Iohannis a devenit președinte acesta a promis în campania electorală o nouă reformă a sistemului de învățământ, proiectul „România Educată”. Abia după șapte ani, Iohannis a publicat proiectul, timp în care numărul modificărilor legislative a crescut constant de la an la an. Un nou proiect de lege a educației a trecut de dezbaterea parlamentară. Rămâne de văzut dacă, după adoptare, va rezista în aceeași formă sau va avea soarta legii 1/2011 .
    Ce încredere să mai ai în astfel de politicieni?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...