De câteva luni, la Palatul Copiilor din Bistrița copiii au șansa de a studia într-un ritm lejer și distractiv aritmetica japoneză. Și asta grație pasiunii și generozității unui fizician pensionat. La cei 73 de ani ai săi, profesorul Teodor Vârtic predă în regim de voluntariat cursuri de aritmetică japoneză și Go.

Teodor Vârtic este cel care a propus introducerea disciplinei GO la Palatul Copiilor din Bistrița. Din păcate, după aproape 15 ani de performanțe și participări ale copiilor în campionate europene și chiar mondiale – atunci când profesorul s-a pensionat, catedra a fost desființată.

Teodor Vârtic a descoperit jocul de Go în revista Știință și Tehnică. „Academicianul Gheorghe Păun începuse să scrie în revistă diverse episoade despre Go. Tot dânsul a scris și prima carte de introducere în Go, în România.

Problema numărul 1 a fost să-mi găsesc un partener în Bistrița, pentru că nu mai juca nimeni în anii 80 un asemenea joc. L-am convins pe fratele meu, profesor de matematică…

Este nevoie de un tip de gândire abstractă pentru așa ceva. Frumusețea este că și dacă un copil care vrea să învețe Go sau Aritmetică japoneză – nu are o gândire abstractă, ea se dezvoltă pe parcurs.

Am predat ani de zile la școli, în clasele mici, un opțional de Go. Nu am cazuri de copii care să respingă jocul – decât atunci când s-au amestecat părinții… Evoluam, progresam, unii se descurcau mai bine… Le plăcea mult, pentru că interacționau unii cu alții foarte interesant”, ne-a povestit profesorul Teodor Vârtic.

În Coreea există mii de școli de Go care îi preiau pe copii de la 5 ani. Copiii studiază în regim de internat. Merg acasă doar în weekend și fac cam opt ore de Go pe zi. Iar părinții plătesc între 1000 și 2000 de dolari pe lună pentru asta – ne-a mai explicat profesorul.

„Au existat copii are au absolvit în aproape doi ani de zile opt clase, după un asemenea antrenament. Așa lucrează lumea modernă… Iar noi nu suntem în stare deocamdată să construim o relație bine definită între profesor și elev… O asemenea relație trebuie să fie guvernată în primul rând de capacitatea profesorului de a lucra cu elevii, ea trebuie să fie bazată pe încredere”, a povestit Teodor Vârtic, pentru Bistrițeanul.ro.

Cum ce se mănâncă aritmetica japoneză ?

„Este o metodă simplă de calcul cu un fel de abac. Este sintetizat de japonezi. Abacul românesc are pe fiecare axă câte 10 bile, în timp ce instrumentul japonez are doar 5. Așa l-au conceput ei: să fie mai simplu de folosit și de calculat.

Sunt discuri orientate spre pământ, și spre cer, în cazul în care se poziționează vertical. Cele dinspre pământ au valoarea 1, celelalte – valoarea 5. la mijloc se află bara de calcul. Fiecare axă reprezintă un ordin de mărime.

În Japonia și Coreea se folosește intensiv, ca o alternativă în educație. Învățământul la ei este foarte flexibil. 

La Aritmetică japoneză s-au înscris mulți, în prima fază. Unii au renunțat pe parcurs, pentru că este nevoie de studiu și exercițiu. Dacă nu faci exerciții – nu progresezi. Nu prea sunt dispuși copiii să depună efort.

Ca disciplină, se întrepătrunde cu aritmetica pe care o studiem noi, la școală. Dar are un avantaj suplimentar. Pe soroban – abacul japonez – creativitatea copiilor se dezvoltă incredibil. Se pornește de la adunări simple, iar după ce stăpânești bine sorobanul fizic, treci la exerciții mentale. Aritmetică mentală. Îți imaginezi doar cifrele așezate pe soroban și îți imaginezi cum aduni numerele între ele. Asta dezvoltă fantastic legătura între emisfere și creativitatea. Copiii care stăpânesc bine sorobanul sunt mai creativi decât ceilalți… Pentru asta, însă, este nevoie de exercițiu”, subliniază profesorul Teodor Vârtic. 

Cursul de aritmetică japoneză, la Palatul Copiilor, durează cam 50 de minute. Trebuie însă muncit puțin și acasă.

„Ca pentru orice alt progres, trebuie să muncești. Vorba unui frumos proverb chinezesc: Îți stabilești un țel și te îndrepți către el. Nu e importantă viteza. Trebuie doar să pășești spre el, pentru că sigur vei ajunge acolo. Desigur, trebuie să fii atent și la opriri… Dar dacă mergi în continuare, nu contează cu ce viteză, de ajuns – ajungi. Din păcate, noi nu avem cultura efortului perseverent. La noi e importantă șmecheria sau câștigul rapid…”, a mai spus profesorul Teodor Vârtic.