-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Procurorii au la dispoziție maxim 10 luni să finalizeze ancheta în dosarul „Zeițelor de la Urbanism”

Tribunalul Bistrița-Năsăud le-a dat termen procurorilor bistrițeni 10 luni să finalizeze ancheta în dosarul „Zeițelor de la Urbanism”. Asta după ce unul dintre păgubiții din dosar a contestat durata anchetei și a cerut urgentarea acesteia. Mai mulți funcționari din Primăria Bistrița, printre care și secretarul municipiului Floare Gaftone, arhitectul șef Monica Pop sau șeful de la Juridic Dumitru Cincea, sunt cercetați pentru constituire grup infracțional organizat, abuz în serviciu sau fals intelectual.

Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat zilele trecute în dosarul înregistrat de omul de afaceri Traian Larionesi, în care acesta contestă durata anchetei în cazul funcționarilor din Primăria Bistrița și cere urgentarea sa. Judecătorii le-au dat procurorilor un termen de 10 luni să finalizeze ancheta în acest caz:

„Admite contestaţia privind durata procesului penal formulată în dosarul de urmărire penală nr. 89/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, de către contestatorul L. T. Fixează un termen de 10 luni de la data prezentei pentru soluţionarea cauzei penale menţionate mai sus conform art. 327 Cod procedură penală, termen în care o nouă contestație privind durata procesului penal nu mai poate fi formulată”, este decizia dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Traian Larionesi este unul dintre păgubiții din dosarul în care sunt cercetați mai mulți funcționari din Primăria Bistrița pentru constituire grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, influențarea declarațiilor și fals intelectual.

Este vorba despre secretarul municipiului Floare Gaftone, arhitectul șef Monica Pop, șeful de la Juridic Dumitru Cincea, două angajate ale Serviciului Urbanism: Sabina Malaicu și Monica Szucs și arhitectul Ștefan Tamaș, care a condus Serviciul Urbanism.

Potrivit procurorilor, faptele ar fi fost comise în perioada 2006 – 2021. În urma perchezițiilor care au avut loc în anul 2021 au fost ridicate pe lângă diferite înscrisuri și documente și sumele de 42.000 de euro și 24.500 de lei.

Părți vătămate în dosarul deschis de Traian Larionesi sunt și dezvoltatorul Marius Negrea, Ionela Rus (administrator Metropolis), soții Sighiartău (cărora Floare Gaftone a refuzat să le elibereze autorizație de construire pentru un imobil) și Andrei Popescu.

Mai puteți citi pe acest subiect :

SURPRIZĂ: Păgubiții din dosarul „Zeițelor de la Urbanism” cer instanței urgentarea dosarului

FOTO/VIDEO: Percheziții, la Primăria Bistrița…! Sunt vizate PUG-urile paralele

EXCLUSIV: 6 funcționari din Primăria Bistrița sunt urmăriți penal!

S-a mărit „buchetul” de infracțiuni de la Primăria Bistrița. Procurorii au confiscat zecii de mii de lei și euro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Este serviciul cel mai corupt din Primăria B-ta de la șef până la ultimul subaltern. Printre ei și un domn venit de ceva vreme de la Iași care aprobă autorizații după cum suflă vântul,fără să iasă în teren.

  2. Le tremură din nou frunza să înțelegem?? Unele chiar încep sa se îmbolnăvească subit.. din senin… deși cu putin timp in urmă nu păreau a fi defel suferinde… dar no… frica de beciul domnesc poate da astfel de simptome… e perfect explicabil…


  3. Toți cred că au drepturi fara sa respecte nimic.
    Poate o verificare la sânge n ar strica inclusiv la acești dezvoltatori sa se vadă corectitudinea acestora.
    Se cred dumnezei , nu primesc de vor atuncea ii bai.
    Așteptăm cu interes dreptatea daca mai exista așa ceva.

  4. Se știe ce fac, cum fac și cine face de multă vreme dar așa le merge bine bombardierilor din domeniul construcțiilor din Bistrița. Fac ce vor ca doar sunt la ei acasă .cu toate actele în regulă de la primaria Bistrița si de la Electrica iar firele de 27000 V cad pe case.

    • Sa nu spuneti ca si-a facut cineva casa pe calea ferata !
      Din cite stiu acolo avem tensiune de 27.000 de volti. In rest am auzit de 6 KV, 110 KW, 220 KV…

      (Sper ca v-ati prins de gluma ! )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...