-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Problema programărilor multiple în Policlinică, recunoscută și de medicii de familie. Ce rezolvare propun aceștia:

Medicii de familie din Bistrița-Năsăud au recunoscut într-un comunicat de presă problema programărilor pacienților în Policlinica Bistrița. Aceștia au transmis și câteva precizări și variante de rezolvare a situației.

Redăm mai jos, comunicatul integral transmis de Asociația Profesională a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud:

Suntem în asentimentul managerului Gabriel Lazany: este obligatorie introducerea unui câmp suplimentar în aplicația informatică on-line pentru rezolvarea problemei programărilor multiple de către un singur pacient.

Este necesar ca acel câmp să fie completat cu: seria și numărul Biletului  de trimitere / Biletul de ieșire din spital (Scrisoare medicală) – control / afecțiuni din  Anexa nr.13 a Contractului-cadru / cazurile de urgență / persoane neasigurate, etc.;

Noutăți, la Policlinica din Bistrița: Un nou șef, mai multe consultații pe specializările foarte solicitate

Aplicația informatică on-line a fost achiziționată de Spitalul Clinic Județean Urgență Bistrița. Tot Spitalul Clinic Județean Urgență Bistrița poate solicita completarea softului cu parametrii noi… dacă dorește!

Pentru buna înțelegere a conjudețenilor noștri, explicăm faptul că un pacient poate fi primit în Ambulatoriul de specialitate (Policlinică) pentru a fi consultat, prin mai multe modalități :

  1. Cu bilet de trimitere de la medicul de familie, în urma unei consultații și când posibilitățile de diagnostic și/sau tratament depășesc competența medicului de familie;
  2. Cu bilet de trimitere de la un medic specialist din Policlinică, unde pacientul are deja trimitere, este programat și ajunge sa fie consultat. Poate fi îndrumat pentru altă specialitate în vederea completării investigațiilor, direct de medicul din Policlinică, daca acesta consideră necesar.
  3. Cu bilet de ieșire din spital (scrisoare medicală) pentru urmărirea evoluției bolii după externare, continuare de tratament, continuare de concedii medicale, etc;
  4. Urgențe medicale (cod verde, galben, roșu) fără nici un bilet . 
  5. Pacienți cu anumite boli cronice, conform Listei din Anexa nr.13 cum ar fi: cancer, diabet zaharat, glaucom, autism, schizofrenie, etc. care nu necesită bilet de trimitere;
  6. Pacienți neasigurați  (Acestia au asigurată consultația doar contra cost!)

Prin urmare, completarea câmpului cu seria  și numărul  biletului de trimitere este necesara doar în cazul în care pacientul are eliberat acest document de la medicul de familie sau de la medicul specialist din Policlinică;

Circuitul corect, legal și conform Contractului-Cadru cu CNAS este următorul:

  • Prezentarea pacientului la medicul de familie – consultație – eliberare bilet de trimitere –
  • Programare on-line la Policlinică sau la fișierul acesteia
  • Consultație la cabinet de specialitate Policlinică;
  • Finalizarea consultației cu trimitere la investigații suplimentare.
  • Eliberarea unei prime rețete 
  • Comunicarea prin Scrisoare Medicala înspre medicul de familie cu medicația recomandată, doza și durata în timp până la care medicul de familie poate elibera lunar compensat medicamentul indicat.

Unii pacienți se programează la mai multe specialități din Policlinică  înainte de a fi consultați de medicul de familie.

Exemplificăm:  Pentru o durere de genunchi se prezintă la medicul de familie cu programări la Ortopedie, Neurologie, Reumatologie și recuperare. Sau, pentru un vertij (amețeală), pacientul se prezintă cu programări la Neurologie, Neurochirurgie, ORL, Recuperare, pentru a avea opinia mai multor medici, solicitând bilete de trimitere pentru fiecare specialitate. 

Noi, medicii de familie avem des astfel de cazuri și observăm că multe programări rămân blocate de aceste proceduri anterioare eliberării trimiterii de către medicul de familie, în loc să fie folosite de către pacienții care au cu adevărat sau în mod urgent nevoie de consultații de specialitate. 

Cu ocazia acestui comunicat, rugăm pacienții să înțeleagă faptul că orice bilet de trimitere se eliberează în urma unei consultații la medicul de familie. Îi rugăm să nu utilizeze sintagma „eu am venit după bilet de trimitere, nu am programare la dvs. că nu vreau consult, eu m-am programat direct la Policlinică” !

O trimitere este rezultatul unui consult programat la medicul de familie și se eliberează doar dacă medicul de familie consideră că este necesar ca pacientul să ajungă la un confrate.

Pot fi programate zilnic un număr limitat de consultații, conform Contractului Cadru impus de CNAS.

Medicii de familie sunt în contract cu CJAS Bistrița-Năsăud iar la ședințele lunare ale asociației profesionale, în prezența conducerii CJAS, s-a pus în discuție problema blocajului întâmpinat la programarea în Policlinică încă de acum 18-24 de luni.

S-a prezentat situația unor pacienți cu afecțiuni cronice în tratament medical care necesită Scrisoare medicală de la medicul specialist. Dar aceștia rămân descoperiți o lungă perioadă de timp, neputându-se programa la timp la controlul de specialitate, astfel ca medicul de familie să poată continua prescrierea medicamentelor în sistem compensat. 

Sunt medicamentele inițiate de medicul specialist și prescrise în continuare de medicul de familie în baza Scrisorii medicale – în termen de valabilitate.

Asemenea probleme apar din cauza acestor programări multiple sau fictive.

Salutăm ideea Conducerii Spitalului Clinic de Urgență Bistrița de îmbunătățire a sistemului  informatic din Policlinică!

Dorim o bună colaborare cu medicii specialiști din Ambulatoriu și spital, spre binele pacienților noștri !

Ne asumăm  obligativitatea – inserată în Contractul Cadru recent, 1 iulie 2023, semnat de toți prestatorii de servicii medicale – ca noi, medicii de familie, atunci când  redactăm și eliberăm trimiteri înspre Ambulatoriul de specialitate – Policlinică – să precizăm și medicația administrată până la momentul trimiterii fiecărui pacient, pentru o mai bună evaluare a colegilor din diferite specialități, dar și a statusului celui pentru care se solicită consultul!

Asociația Profesională a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud

Dr Ecaterina Marica președinte

Dr. Otilia Elena Tănase, secretar

Bistrița, 27.07. 2023.


ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Foarte bine. Sa nu poata sa se prorameze, decat cei care au trimitere de la medicul de familie , spital, sau alti medici secialisti inregistrati la casa de asigurari , deoarece asa este, multi se programeaza asa doar sa fie ei programati, fara sa fie trimisi undeva anume de catre medic… si efectiv bloceaza anumite programari utile si necesare celor care cu adevarat au nevoie de ele. Contracost, n-au decat sa se programeze pe o alta platforma … separat de programarile online cu trimitere de la medicul de familie, ori spital, sau alti medici specialisti .

  2. Rezolvarea situației este zero, de ce?, pt. că deși se cunoaște această situație nu sa făcut nimic concret care să vină în sprijinul și folosul cetățeanului cu probleme de sănătate. Soluția lor este până în prezent vorbele goale și nerealizate până în prezent pt. care suferă tot pacientul .
    Concret un angajat se prezintă la medicul de familie cu afecțiuni care necesită și concediu medical datorită afecțiunii pacientului , dr. de familie îi dă pacientului un concediu medical care este limitat la un anumit număr de zile, un bilet de trimitere către un medic de specialitate în urma consultației iar când să-ți faci programarea la policlinică unde ai trimiterea de la medicul de familie ți se spune că au locuri numai după trei săptămâni și tu pacient fiind în incapacitate temporară de lucru rămâi descoperit și trebuie să mergi vai de capul tău la servici așa bolnav că nu te poți trata și face investigații la policlinică numai după trei săptămâni. Practic suntem tratați cu indiferență și nu se face nimic pentru oamenii de rând decât multă vorbărie goală.

  3. Este greu sí pt noi pacienti,care mergem ín policlinica,lunar s- au la trei luni pt reteta,ne trebuie programare, ín majoritatea cazului nu gasesti un loc liber. Eu personal trebuia ieri sa ma prezint dupa reteta ieri 27 iul .Luna trecuta nu am gasit loc ( deja ín 21 a lunii) ,Luna aceasta am prins doar ín data de 1 aug. Am ramas descoperit 4 zile fara medicamente. Precizez aceste medicamente se prescriu ín policlinica de catre medicul curant. Ar fi bine daca ni s-ar face programare direct pt urmatoarea reteta pt a nu ramane descoperit pacientul ! Asa sí pt referate medicale,concedii medicale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...