-0.1 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

PRO-VERB: Dacă vrei să îl faci pe Dumnnezeu să râdă, spune-i de planurile tale

Dacă vrei să îl faci pe Dumnnezeu să râdă, spune-i de planurile tale – ne transmite o vorbă care s-a încetățenit datorită faptului că ne cheamă la modestie în viață.

Soarele se deplasează cu o viteză de peste trei sute de kilometri pe oră și planetele sistemului solar, inclusiv Pământul, îl urmează de nebune pe orbite eliptice și spiralate numai Dumnezeu știe de ce. Calea Lactee are mii și mii de sori ca al nostru care se mișcă și în jurul cărora gravitează planete în jurul unui centru bănuit. Mii și mii de galaxii asemănătoare cu a noastră sunt observabile atât cât ne ajută telescoapele din colțul nostru de Univers.

Așa ceva nu o să auziți niciodată la breaking news. Dar îmbrățișând această perspectivă reală și corectă, oarecum limitată la ceea ce noi putem cunoaște, nu la ceea ce există de fapt în Universul Infinit creat de Dumnezeu, ne dăm seama câtă importanță și valoare au planurile unui om din cei 7 miliarde de pe această planetă rătăcitoare.

Cum să nu îl facă pe Dumnezeu să râdă unul care îi cere să-i intre copilul la facultate, sau altul care se roagă pentru mai mulți bani?

Dacă un șef, primar, deputat, director sau ce o fi el în Univers, ne cere să trăim prost în perspectiva cine știe cărei perspective luminoase atunci să fiți siguri că el ne cere pur și simplu să trăim prost și atât. Pentru că perspectivele luminoase nu le poate vedea nici el și nici un omuleț care face planuri pe cinci, zece sau douăzeci de ani.

Numai Dumnezeu știe ce o să mai fie mâine. Și dacă El Supremul care ne știe și gândurile ne aude făcând planuri mărețe un zâmbet de al lui face ca Soarele de pe cer să fugă cu o viteză în plus…

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...

Apartamente spațioase, cu finisaje de lux, de la DHD Rezidence, numai gata să te muți în ele

Proiectul DHD Residence a fost finalizat și recepționat. Apartamentele spațioase, cu finisaje de lux, își așteaptă...

Porți și garduri premium, de la Kreativ Metal & Colours, acum cu o reducere de 10 la sută la toate comenzile!

Gardul și poarta curții tale pot avea propria personalitate. Specialiștii de la Kreativ Metal & Colours...