Nimic nu este mai gustos decât o ciorbă cu afumătură, pusă pe masă într-o seară după muncă grea… Dar dacă graba nu-l oprește pe român și nu are răbdare să se răcească ciorba, aceasta sigur îl va costa. Iar lucrul acesta va deveni o amintire de neșters.
Nu numai că nu și-a potolit foamea, dar nici nu mai simte multă vreme gustul vreunei mâncări, din cauza arsurilor provocate de nefericita întâmplare. Așa ceva se uită greu și lucrul acesta duce la o prudență care îl face să sufle peste toate lucrurile din bucătărie, inclusiv peste iaurt.
Sigur că întâmplarea aceasta din bucătărie ar fi rămas nesemnificativă dacă nu s-ar potrivi și pentru relațiile dintre oameni. Când îți pui încrederea într-un om și îi oferi prietenia ta, sfaturile tale, împarți cu el intimitatea ta și el te trădează – este ca și cum ai fi luat o gură mare din cea mai fierbinte ciorbă… Pentru că trădarea aceea te face să te îndepărtezi de toți oamenii și să-ți pierzi încrederea în ei.
Oamenii devin tot mai precauți în relațiile cu ceilalți oameni. Tot mai prudenți, tot mai atenți… Și asta face ca deschiderea socială și socializarea să se producă tot mai greu… Pentru că între oameni au pătruns necuratele interese care ne îndepărtează unii de alții. Vrem – nu vrem, „interesul poartă fesul”, iar oamenii se adună tot mai greu la un loc. De cele mai multe ori ciorba bunăvoinței rămâne neatinsă, deși ea nu este nici caldă și nici rece, ci numai bună de servit.
Să nu-ți pierzi încrederea în oameni oricât rău ți-au făcut unii… Să ții la ei și să încerci mereu solidaritatea. Este o cale greu de urmat, dar este cea mai bună. Poate singura…