Ce ție nu îți place altuia nu-i face spune înțeleptul țăran roman într-un proverb. Iar de la el vom sări direct la marele filozof german Imanuel Kant pentru care în Întemeierea metafizicii moravurilor imperativul categoric sună astfel: acţionează numai după acea maximă prin care poţi vrea totodată ca ea să devină o lege universală.
Nu vi se pare că seamănă cele două enunțuri? Cel al țăranului și al marelui filozof care spunea că prin exemple nu putem dovedi nimic în morală și că proverbele trebuie eliminate? Dacă se ajunge la același rezultat cu cercetarea filozofică rațională precum și prin experiența de viață, de ce să o eliminăm pe a doua care este trecută în înțelepciunea populară…?
Așadar, dacă nu îți place să fii jignit și rău tratat, fii răbdător și politicos cu oamenii din jur.
Dacă nu îți place să fii întâmpinat cu ură, nu urî pe nimeni. Încearcă să înțelegi motivele celorlalți și lasă-i să treacă, dacă merg pe un drum rău. Este o pedeapsă în propria ură pentru cel care o poartă. Iar la scară mai mare: Dacă ție nu îți place să îți vezi țara distrusă de război, nu porni război împotriva altora.
Poate e mai bună pentru încheiere altă vorbă kantiană, care are mai multe de ne spus, chiar dacă era mai poetică și poate nu pe plăcerea autorului: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine…
Dar vorba țăranului rămâne valabilă: Ce ție nu îți place altuia nu-i face…!
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
