20.9 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Prins la un an și jumătate de când a furat!

În toamna anului 2018, dispăreau câteva obiecte din două gospodării. Ieri, polițiștii au reușit să identifice făptașul. Din fericire, și obiectele au fost găsite și restituite păgubiților.

În noaptea de 18/19 noiembrie 2018, un tânăr a sustras câteva bunuri. Mai exact, a furat un acumulator montat pe motorul unui tractor parcat în grădina unui localnic.

De asemenea, dintr-o anexă gospodărească, ce aparținea unui bărbat din Cluj-Napoca, a furat o motocositoare și o pompă de stropit pomii fructiferi.

Ieri, polițiștii au reușit să identifice făptașul.

„La data de 4 martie a.c., în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate în două dosare penale de furt calificat, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală au identificat un tânăr de 20 de ani, din Budești-Fânațe, bănuit de comiterea faptelor. (…) Bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 1.600 de lei au fost recuperate și restituite păgubiților. Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului bănuit de comiterea furturilor”, transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.