-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

PRIMIM LA REDACȚIE: „Bistrița nu își poate permite să piardă prin ignoranță clădirea fostei Biblioteci Județene”

Ce vor bistrițenii să se facă cu o parte din bugetul de anul acesta al Primăriei Bistrița? Ei bine, vor replantarea copacilor care au dispărut în vechea administrație, cumpărarea clădirii de pe strada Gării care a adăpostit Biblioteca Județeană și renunțarea la investiții precum: alpine coaster la pârtia de schi sau centrul intermodal.

Bugetul Primăriei Bistrița a fost făcut public și poate fi consultat pe site-ul instituției de oricine este curios  să vadă ce se va întâmpla cu fondurile publice anul acesta. Printre cei care au venit cu propuneri în acest sens s-a numărat și ecologistul Marius Bălan, care a pregătit o adevărată listă în acest sens:

  1. Consider inutilă o nouă investiție la pârtia Cocoș prin cheltuirea banului public pentru proiectarea și cumpărarea unei instalații ALPINE COASTER într-o zonă unde de două ori o ia la vale pământul. Situația cu siguranță se va mai repeta, în plus vă reamintesc cât de mult au blamat consilierii PNL această investiție a fostei administrații. Să nu uităm o clipă luările de poziție anti PÂRTIE în cadrul ședințelor de CL.

2.La capitolul 67.02.05.03 intreținere grădini publice, parcuri, spații verzi vă reamintesc că Legea 24 Spații Verzi obligă administrația să refacă continuu locașurile pentru arborii de aliniament, să le întrețină și să completeze locurile libere cu arbori. Vă reamintesc că în ultimele trei mandate ale fostului edil , Bistrița a pierdut peste 1.000 de copaci prin exces de zel, majoritatea de aliniament. S-au acoperit voit cu dale și asfalt după tăieri locașurile vechi și s-a făcut pe fugă, total necorespunzător un Cadastru Verde de râsul curcii.

 DADP  prin conducerea serviciului nu a urmărit felul în care s-au făcut dalările și directorul actual este răspunzător de situația descrisă. Propun demiterea acestuia din funcția deținută.

 Vă cer ca până în toamnă (oct, nov) să alocați banii necesari pentru refacerea alveolelor copacilor de aliniament, aproximativ 300 locuri și cumpărarea a cel puțin 500 copaci (tei, arțari, platani) și plantarea lor deoarece este singura măsură eficientă de reducere pe cale naturală a poluării din oraș cerută de toate normativele UE.

  1. Bistrița și bistrițenii nu își pot permite să piardă prin ignoranță clădirea fostei Biblioteci Județene de pe strada Gării cu aspect de cazino, o clădire căreia administrația trebuie să-i găsească menirea. Propun un nume CASA SOCIETĂȚII CIVILE unde ONG-urile să aibă un spațiu de întâlnire, socializare să își aducă aportul pentru binele comun. Propun să faceți efortul și să cumpărați acest imobil.
  2. La capitolul mobilitate să fie redeschisă circulația auto pe strada Romană peste calea ferată așa cum a mai fost odată colț cu strada Dimitrie Cantemir. Se va degreva astfel îmbulzeala din Piața Decebal cu trecerea peste linia CFR.

5.Consider că partea de participațiune a Primariei privind anveloparea blocurilor proprietate privată este la limita legii. În plus nu puteți impărți la nesfârșit societatea în două. Numai la blocuri izolăm că cei de la case sunt mai potenți financiar. FALS ! Nu toate familiile de la case sunt bogate. STOP cheltuirii banilor publici în acest mod.

  1. Sumele indicate pentru a se implementa aceste investiții le indic tocmai din renunțarea definitivă la ALPINE COASTER, la Centrul Intermodal de Trafic pentru care ați alocat din Buget 50 de milioane de lei, la renunțarea anvelopării blocurilor private din bani publici, dar și atragerea de fonduri Europene pe secțiunea MEDIU.                                                                                                                                                                  Foto: rasunetul.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...