0.4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 22, 2025

Prime de vacanță, la tombolă! Metoda de premiere, care evită supărările, folosită de o companie din Bistrița

Dispusă să plătească prime de vacanță pentru doar 5% din angajați, o companie din Bistrița a găsit o variantă de acordare a premiilor fără să supere oamenii. Reprezentanții acesteia se folosesc de o… tombolă.

Compania Leoni a pus la bătaie prime de vacanță a câte 400 de lei, însă doar pentru 5% din angajați, adică 321 de oameni. Pentru a evita supărările și certurile, producătorul neamț a recurs la o tombolă.

Conform informațiilor de pe pagina de Facebook  a companiei, se va folosi un program pentru tragerea la sorți, fiind înscriși toți angajații activi. Tragerea la sorți va avea loc în data de 28 iunie.

Cei care vor să se bucure de această primă de aproape 100 de euro trebuie să îndeplinească niște condiții, printre care: să aibă o vechime de minim un an, să nu aibă absențe nemotivate sau abateri disciplinare, să nu fi avut concediu fără plată pe o perioadă mai mare de 30 de zile și să nu fi beneficiat de această primă în 2017.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...

Clinica SANOVIL Bistrița angajează asistent medical generalist, infirmieră, personal Întreținere! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica SANOVIL Bistrița își mărește echipa! Se caută asistent medical generalist, Infirmieră și Personal Întreținere Tehnic. Se oferă contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și salariu motivant. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

FOTO: Dacă iubești deserturile și vrei să treci la nivelul următor, acum ai ocazia să te perfecționezi la cursurile pentru Un Dulce De Zece!

Ești pasionat de cofetărie, dar torturile îți dau bătăi de cap, încă nu le știi toate...