2.1 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

Primarul Vlașin vrea la Năsăud cel mai elegant cartier de blocuri: drumul de la demolarea lemnăriilor la parcuri pentru copii și iluminare cu led

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Dorin Vlașin a vorbit și despre planurile pe care le are pentru orașul pe care-l păstorește de un an și câteva luni. Acesta vrea să transforme în cel mai modern cartier de blocuri din județ umilul cartier de blocuri care până anul trecut era însoțit de lemnării ce te duceau cu gândul la zona rurală.

Deși a preluat frâiele Primăriei Năsăud de doar un an și câteva luni, primarul Dorin Vlașin are planuri mari. Unul dintre proiectele sale vizează transformarea zonei de blocuri din oraș. Acesta vrea să aducă această zonă în anul 2022 și să transforme cartierul în cel mai modern și elegant din județ.

Primul pas a fost făcut anul trecut, când primarul a cerut demolarea celor 280 de magazii din lemn, care te duceau cu gândul la o gospodărie din zona rurală, nu la un oraș. Acolo, năsăudenii își depozitau diverse lucruri.

„În cartierul de blocuri mai avem pe un hectar un proiect de regenerare urbană. Cartierul de blocuri va arăta cu totul și cu totul altfel. Îmi doresc să devină cel mai elegant cartier de blocuri din județ. Vom anvelopa blocurile, vom face locuri de parcare. Cu spatii verzi, locuri de joacă pentru copii, zone  de relaxare, zone pentru recreere a vârstnicilor, iluminat pe led, sistem de supraveghere”, a explicat Dorin Vlașin, la Bistrițeanul Live.

Acesta mai vrea să deschidă pentru locuitorii din zona de blocuri parcul dendrologic de la Liceul Silvic Transilvania. Acesta este momentan împrejmuit, iar accesul – restricționat.

„Putem găsi soluții să menținem acea zonă curată și a o deschide pentru public”, completează Vlașin.

Emisiunea la care a fost invitat primarul orașului Năsăud Dorin Vlașin o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Jos labele de pe parcul liceului silvic! Nu vă este destul că i-ați furat pepiniera care a ajuns acuma de izbeliște și doar simplu refugiu pentru înecați? Nu vă este destul că o parte din parc ați dat-o pentru autogară și pentru o casă de rugăciune din oraș? Nu vă este destul că pe lângă școli mișună dealerii de droguri pe care voi, fiind așa de preocupați de soarta urbei, nici măcar nu-i observați? Ori vreți să-i băgați cu tot dinadinsul direct în școală? Astea sunt prioritățile unor primari care, în loc să sporească baza pedagogică a școlilor și la Năsăud, și la Bistrița, nu sunt interesați decât să fure și ceea ce ele încă mai au? Să vă fie rușine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...