-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Primarul Turc: Lucrările la modernizarea Pieței Decebal – amânate, până se „liniștesc” puțin bistrițenii din zonă

Primarul Bistriței, Ioan Turc a precizat într-o emisiune la Radio Balada că lucrările la Piața Decebal sunt amânate puțin, până la finalizarea lucrărilor la pasajul din zonă, astfel, bistrițenii care locuiesc acolo se pot… „liniști” puțin.

Deși lucrările la Piața Decebal trebuiau să înceapă în a doua jumătate a anului 2023, nu au început nici acum. Ba mai mult, primarul Ioan Turc a precizat la Radio Balada că vor fi amânate puțin.

Municipalitatea vrea să finalizeze lucrările la pasajul subteran din apropierea pieței și să se mai liniștească locuitorii din zonă puțin.

„În urma unor analize, am ajuns la concluzia că lucrările la piață le vom amâna puțin pentru că oamenii care locuiesc în zona respectivă au avut destul de mult de suferit. Nici acum nu sunt finalizate toate lucrările. A demara un proiect nou în această perioadă ar fi prea mult pentru oameni. A demara un proiect nou în această perioada ar fi prea mult pentru oameni. Ne vom strădui să finalizăm lucrările și la pasaj, să deschidem circulația cât de repede și dinspre Cuza Vodă spre Republicii. (…) Vom demara lucrările de construire a Pieței Decebal după ce lumea se va mai liniști puțin. Oricum vom gestiona acel șantier în așa fel încât oamenii să fie mai puțin afectați”, a precizat Ioan Turc, la Radio Balada.

Investiția s-ar ridica la 17,5 milioane de lei și ar urma să fie susținută din bugetul local și un credit luat de Primăria Bistrița. Proiectul include zone speciale pentru producătorii locali, pentru comercianți, zone pentru produse industriale, refrigerate și congelate sau zone pentru depozitare. Ar urma să fie amenajată o parcare, dar și o zonă pentru copii în interior și una în aer liber.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Asta nu mai apuca sa demareze nimic, în afara de demarajul în tromba pe care-l va prinde el personal dupa alegeri.
    Daca candideaza Lazany la primarie, Turc va fi cea mai trista fata de pe panoul cu primari ai orasului asta.

  2. deci… sa se linisteasca cetatenii din zona…si apoi sa se nelinisteasca din nou ::::))))) poi nu era mai bine deodata tot deranjul? aaa.. nu se poate? asta e altceva! promisiuni desarte!!!!!

  3. Sunt curios dacă cineva din primărie a bătut la fiecare ușă să chestioneze pe locatarii din zonă, sau concluziile au fost în urma unor păreri exprimate din birourile primăriei. Personal, dacă aș locui în zonă m-aș exprima pentru continuarea „balamucului”, să știu că se ajunge mai repede la un sfârșit. O fi trasa de coadă povestea?!

  4. Puneți pariu că, daca va veni alt primar va fi aceiași echipa a lui creț după care Turc după care altul oricine ar fi el.
    Ăștia știu să se facă pres să linga clanța
    să zică doamne ce frumos / deștept sunteți, cel mai cel.
    Stați calmi tot ei vor fi in grație, ăștia știu stilul pupat jurul😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.