9.9 C
Bistrița
sâmbătă, martie 29, 2025

Primarul Lazany nu renunță la transformarea cazinoului din Eminescu într-o parcare cu parc – se pregătește de negocieri cu proprietarii

Primarul Gabriel Lazany nu renunță la transformarea fostului cazino din Eminescu într-o parcare supraetajată cu parc, acesta fiind unul dintre principalele proiecte ale sale de campanie. Chiar în ședința de Consiliu Local din ianuarie, edilul le cere consilierilor să voteze declararea zonei în zonă de utilitate publică, pentru a putea demara procedurile de evaluare și mai apoi negocierea cu proprietarii imobilului.

În campania electorală, primarul Gabriel Lazany spunea că vrea să transforme fostul cazino din Eminescu într-o parcare supraetajată cu parc inclus și să mărească astfel parcul din Eminescu, transformându-l într-o adevărată zonă de relaxare pentru locuitori.

Edilul nu doar că nu a renunțat la acest proiect, ci în prima ședință din 2025 face primii pași spre materializarea sa. Acesta le cere consilierilor locali să voteze declararea zonei drept „zonă de utilitate publică”. Următorii pași ar fi evaluarea imobilului și negocierea cu proprietarii acestuia.

„Proiectul analizează o suprafață de 21.381 de metri pătrați de teren, situată în intravilanul municipiului Bistrița, zona centrală a Municipiului Bistrița, care cuprinde imobilele din zona delimitată de strada Gării, Bulevardul Decebal, strada Mihai Eminescu și Bulevardul Republicii care pot face obiectul dezvoltării și regenerării urbane a zonei, constând în modernizare și extindere oarc și construire parcare supraetajată. Principalele proceduri necesare sunt identificarea imobilelor afectate de eventualele lucrări, studierea și cuprinderea lor în proiecte de urbanism și amenajare a teritoriului, inclusiv în proiecte tehnice necesare realizării lucrărilor și cuprinderea fondurilor în bugetul local pentru realizarea tuturor procedurilor. (…) În sensul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, lucrările de reconversie funcțională pentru proiecte de dezvoltare și regenerare urbană inițiate de autoritățile publice centrale și locale, trebuie declarate de utilitate publică”, se arată în proiectul de hotărâre votat astăzi de consilierii locali.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi mai este un proiect care prevede evaluarea fostului cazino. Consilierilor locali li se cere acordul de principiu pentru demararea procedurilor necesare evaluării imobilului:

„Având în vedere faptul că se intenționează utilizarea imobilului pentru realizarea unui obiectiv de uz și interes public local, se solicită acordul de principiu al Consiliului Local pentru demararea procedurilor necesare evaluării în vederea achiziționării imobilului, în acest sens fiind necesară cuprinderea în bugetul local de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pentru anul 2025 a fondurilor necesare demarării celor două proceduri”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit proiectului promovat de primarul Gabriel Lazany în campanie, acolo ar urma să fie amenajată o parcare pe 3 nivele, cu 900 de locuri de parcare, dar și un parc de 12.000 de metri pătrați, cu toalete, locuri de petrecere a timpului liber și trei fântâni arteziene.

Pentru ca acest lucru să se poată face, se ia în calcul demolarea fostului cazino, care este în mare parte în proprietate privată. Municipalitatea ar urma să achiziționeze cazinoul de la proprietarii săi, iar mai apoi să îl pună la pământ.

Mai multe despre proiectul primarului Gabriel Lazany puteți citi mai jos:

Proiectul lui Lazany pentru zona Eminescu: Demolat Cazinoul, parc imens și parcare supraetajată

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Foarte frumoasa ideea .
    Dar as mentiona doua aspecte
    1. costul exorbitant , cheltuirea bugetului de investiti pe cativa ani.
    2. orasul ar avea multe alte prioritati mai accesibile ca si pret
    Cred ca se pot face momentan cateva parcuri mari la periferie la preturi rezonabile , si sa ne axam totusi pe deficientele critice , gen infrastructura rutiera , apa canal , etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...