-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Primarul Ioan Turc ia în calcul să renunțe la pasajul de pe Ioan Slavici. Unde vrea să îl mute?!

Dacă pasajul subteran auto care va lega strada Gării de strada Tărpiului este bătut în cuie, primarul Ioan Turc încă se gândește la oportunitatea unui pasaj pe strada Ioan Slavici. Acesta ar putea fi „mutat” într-o altă zonă foarte aglomerată din oraș, la orele de vârf:

Pasajul subteran auto care va lega strada Gării de strada Tărpiului este o alternativă a administrației Turc la centrul intermodal, proiect gândit și chiar finanțat de fosta administrație.

Acesta va costa peste 40 de milioane de lei, iar edilul Turc încă nu a detaliat acest proiect nici măcar în fața consilierilor locali. Primarul a precizat și că are rezerve cu privire la un eventual pasaj pe strada Ioan Slavici, la trecerea la nivel cu calea ferată. Acesta a fost anunțat și el în urmă cu puțin timp.

„Este viziunea mea pentru a rezolva traficul într-o zonă importantă din Bistrița. În ceea ce privește Ioan Slavici, am rezerve, dar foarte repede ne vom lămuri dacă este oportună investiția”, a declarat primarul Ioan Turc, în ultima ședință de Consiliu Local.

Acesta a mai precizat că se ia în calcul un astfel de pasaj în zona intersecției dintre Drumul Dumitrei Vechi cu Drumul Cetății. Potrivit edilului, astfel de proiecte de „siguranță a traficului” sunt finanțate din fonduri europene.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Inteligent ar fi să se renunțe si la ideea pasajului subteran de pe str. Gării – Tărpiului, care presupune construirea unor pante cu inclinatie rezonabilă pentru subtraversarea liniilor de cale ferată, ceea ce este greude realizat pe strazile destul de inguste din zona gării. De aceea, o solutie mai realistă si posibil de realizat fără prea multe inconveniente ar fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevră care ies din gară spre Unirea, astfel incât să rămână doar linia principală care duce spre Bistrita Bârgăului. Operatiunile de manevră feroviară ar putea fi mutate in partea de vest a gării prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela nouă. De asemenea, este prevăzută si mutarea activitătii de transcontainer CFR din gara Bistrita, iar pe locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogară. Astfel, gara Bistrita devine cap de linie si ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului fiind extrem de redusă si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel. In felul acesta s-ar putea deschide circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici. De asemenea ar putea fi amenajata o trecere la nivel si in zona strazii Romană, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferată.

  2. In anul de gratie 2022 nu a fost nimeni in stare sa instaleze o nenorocita de instalatie de semaforizare la trecerea peste calea ferata din Slavici. Visam avioane, pasaje subterane si alte baliverne. Pesemne ca sunt prea multi bani de cheltuit ca sa se mai rezume la chestii relativ ieftine cu un efect imediat asupra fluidizarii traficului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...