-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Primarul Gabriel Lazany vrea să cumpere stadionul Jean Pădureanu, anul viitor

Primarul Gabriel Lazany vrea ca în bugetul pe anul viitor să prindă și achiziționarea stadionului Jean Pădureanu. Despre prețul cerut de lichidatorul fostului club Gloria Bistrița, care ajunge la 7,5 milioane de euro, Lazany spune că această valoare este supraevaluată.

Prezent la podcastul „Hai cu Link”, primarul Gabriel Lazany a precizat că vrea să prindă în bugetul pe anul viitor fondurile necesare achiziționării stadionului Jean Pădureanu.

Spune că a avut deja o discuție în acest sens cu Vasile Urs, lichidatorul fostului club Gloria Bistrița și cel care gestionează bunurile clubului și implicit și stadionul.

„Ei au scos la licitație de multe ori stadionul, valoare e undeva acum la 75%, 7,5 milioane de euro, în momentul de față. Valoarea la care s-a ajuns. Eu cred că după ce vom constitui și vom avea bugetul pe anul următor vor fi alocați bani pentru a-l achiziționa. El nu poate fi nici revendicat, a fost vorba despre o privatizare, Gloria a devenit un SA care s-au dat actiuni. Singura posibilitate e să-l cumperi”, a spus Gabriel Lazany la Hai cu Link.

Cât despre prețul cerut de lichidator, care ajunge la 7,5 milioane de euro, Gabriel Lazany spune că valoarea ar fi supraevaluată și că nu va plăti mai mult decât are datorii fostul club Gloria.

„Trebuie să intre în proprietatea Primăriei Bistrița, dar la o valoare justă. 7,5 milioane de euro nu este justă. Mi-am făcut temele și am scos de la finanțe lista creditorilor. Sub nicio formă Primăria nu își va asuma să facă o ofertă peste valoarea cât ar datorie clubul. Este un prim pas”, a completat edilul Bistriței.

Gabriel Lazany vrea să includă stadionul Jean Pădureanu în Parcul Municipal și să-l deschidă pentru bistrițeni. Parte din tribune ar urma să fie demolate, terenul și pista pentru alergare ar urma să fie păstrate. Pe stadion ar urma să fie amplasată o scenă pentru concerte în aer liber, iar pe malurile râului, Gabriel Lazany vrea să amenajeze un loc de promenadă.

Mai multe despre planurile sale pentru Stadionul Jean Pădureanu puteți citi mai jos:

Gabriel Lazany (PSD) propune transformarea Zonei Stadionului Jean Pădureanu, a Parcului și Pădurii Codrișor în cel mai mare parc dinTransilvania

Puteți urmări mai jos emisiunea la care a fost prezent primarul Gabriel Lazany:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Cumpara-l pe banii dumitale domnule primar, nu pe banii nostri publici ! Nu de aia te-am ales in aceasta functie ! De fapt, nu pricepem, cum aveti Dvs permisiunea si din partea cui anume, sa cumparati Dvs ca primar, anumite domenii private ? Exista in municipiu destule alte prioritati unde sa investiti banii nostri publici ! Deja, cu aceasta ” ideie ” m-am si lamurit de fapt Dvs ce interese aveti … !

  2. Întreg stadionul este al bistrițenilor . Demolarea tribunelor ar fi o ofensă adusă celor ce le-au construit și memoriei lui Jean Pădureanu. Când vom mai vedea echipa de fotbal ,, Gloria ” jucând ca pe vremuri în cupele europene? Un stadion la Unirea ar fi in detrimentul copiilor și vârstnicilor care vin pe jos in Parcul Municipal . In toate marile orașe din Europa stadioanele sunt amplasate în zone centrale ,doar la Bistrița îl vor la periferia orașului !

  3. Trebuie luat asa cu s a dat adică gratis.
    Și schimbați numele din Jean pădureanu, un mafiot care a primit gratis atâtea imobile și l ea vândut cu o grămadă de euro unde sunt banii de a ajuns stadionul la lichidator?
    (…)
    Iar pentru nostalgici nu cere ca primăria trebuie sa tina un stadion degeaba care se distruge văzând cu ochii.
    Felicitări domnule Lazani pentru proiect și ideile.
    Faceți ceva frumos unde sa aibe acces oricine, oricum echipa de fotbal nu mai avem.
    Orice numai blocuri sa nu dați voie, ăștia de la urbanism sunt în stare sa autorizeze blocuri dacă cere negrea sau betlar .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...