6.4 C
Bistrița
miercuri, februarie 26, 2025

Primarul Gabriel Lazany despre polițiștii locali: „Eu nu angajez fotomodele, dar dacă are nevoie de anumite calități fizice, trebuie să le aibă!”

Pe polițiștii locali îi așteaptă evaluari și poate chiar și teste fizice, a anunțat primarul Gabriel Lazany. Acesta spune că nu vrea fotomodele la Poliția Locală, dar dacă polițiștii au nevoie de anumite calități fizice să îndeplinească o misiune, trebuie să le aibă.

Primarul Gabriel Lazany se pregătește să reformeze Poliția Locală, pe care o dorește mai prezentă pe străzi și mai disponibilă pentru cetățeni. Printre serviciile din cadrul Poliției Locale pe care le va modifica se numără Disciplina în Construcții, care de-a lungul timpului a avut maxim doi angajați.

„Mi se pare că Disciplina în Construcții trebuie să fie mult mai amplă, pentru că în Bistrița este un haos urbanistic. Zeci, poate chiar mii de construcții făcute ilegal, fără autorizație de construire sau nerespectând autorizația de construire. Disciplina în Construcție are de lucru de nu-și vede capul”, a precizat primarul Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai spus că și ceilalți trebuie să treacă prin niște evaluări și chiar niște teste fizice. Culmea, acestea sunt prevăzute în regulament, dar n-au fost puse în practică niciodată.

„Toate se vor pune în practică conform regulamentului. În primul rând m-ar interesa să identific un profesionist, un polițist care știe în adevăratul sens al cuvântului ce are de făcut, care să-i reorganizeze total. Îl voi identifica în curând”, a mai spus edilul.

Întrebat ce așteptări are de la polițiștii locali, Gabriel Lazany a precizat: „Eu aștept doar să își facă treaba și cetățenii să îi vadă că sunt prezenți și disponibili pentru ei. Eu nu aștept altceva. Eu nu angajez fotomodele, dar dacă are de făcut ceva sau îi trebuie anumite calități fizice să îndeplinească o misiune, să le aibă”.

Emisiunea la care a fost invitat primarul Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. sa ii puneti sa faca un prces verball in functie de sitruatie , si citite in cooomisie , pooi aprobate daca mai sta in functie. ce cauta pensionarul acolo?

    E data ege, cel care sia cerut pensia , pleaca in pensie .

  2. Evaluati si prioritatea executarii lucrarilor de reabilitare blocuri.Sunt blocuri care necesita lucrari urgente.Primaria are documentatii puse la dispozitie de catre administratori.Veniti sa vedeti cum arata un bloc de pe strada P.Ispirescu chiar la intrarea in bloc.Fatada este complet distrusa.

  3. Locuitorii de la parterul blocurilor suntem terorizaţi de bande de adolescenţi care umblă noaptea chiar şi ziua mare prin cartiere se aciuiesc prin parcurile dintre blocuri şi desfăşoară o serie de atacuri la ferestrele de la parter.
    Nu ne simţim protejaţi deloc! nu mai vezi decât foarte rar o maşină de poliţie prin cartiere noaptea ziua nici vorbă!
    inainte se mai plimbau câte 2 comunitari prin parcuri acum parcă nu există! Nu înţeleg pt ce sunt plătiţi!
    Dacă spui ceva trebuie să mergi cu făptaşul de mână la poliţie să_l duci pe tavă!
    Vă rog faceţi ceva,domnule primar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.