-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Primarul Doru Crișan, revoltat de dispariția unei clase, la liceul din Prundu Bârgăului. Replica profesorului Mihai Mureșan, șeful ISJ BN:

„În loc să avem un trend ascendent în sistemul de învățământ la nivel local și nu numai, în loc să ne dezvoltăm prin crearea de oportunități, tindem spre regres, coborâm target-ul educational! Acțiunile Inspectoratului Școlar Județean denotă, pe lângă crasă incompetență și rea voință!”, s-a revoltat primarul Doru Crișan. Mihai Mureșan, șeful ISJ BN, susține că lucrurile nu stau așa:

Consiliul Profesoral al Liceului „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului a fost informat miercuri de către noua conducere a liceului, despre faptul că la nivel de instituție, în anul școlar 2021-2022 urmează să fie desființată o clasă din prima treaptă de liceu, respectiv una din clasele a IX-a. Anunțul a fost făcut de primarul Doru Crișan, într-o postare pe pagina sa de socializare.  

Sunt convins asupra faptului că nu toți elevii de clasa a VIII-a din comuna noastră, vor aplica pentru continuarea studiilor în liceul nostru. Însă, să nu omitem aspectul că pe valea Bârgăului este un singur liceu: Liceul „Radu Petrescu”. Aceasta instituție de învățământ nu se adresează doar absolvenților din comuna noastră, ci tuturor elevilor din zonă, inclusiv din comunele limitrofe județului nostru.

Încă odată, acțiunile Inspectoratului Școlar Județean denotă, pe lângă crasă incompetență și rea voință!

Desființarea unei clase de liceu poate însemna, pentru o parte din copiii de pe Valea Bârgăului, navetă, chirie sau, în cel mai rău caz, abandon școlar. 

Iar efortul final nu este suportat nici de inspectorul șef ISJ, nici de prefect, nici de guvernul României. Este suportat de către dumneavoastră, elevi și părinții ai acestor elevi, deopotrivă!  Nu este normal ce se întâmplă! Nu este normal ca având posibilități educative, materiale și instituționale deosebite, copiii noștri să nu poată beneficia de acestea…”, s-a revoltat primarul Doru Crișan. 

Profesorul Mihai Mureșan, inspectorul școlar general, susține că lucrurile nu stau deloc așa. Este vorba, în fapt, despre un fenomen național care are în centru efectele înființării claselor pregătitoare.

Despre acest lucru vorbea și fostul inspector școlar, Camelia Tabără, în ianuarie 2020, când anunța că – din cauza numărului mic de elevi – în 2021 se vor desființa 20 de clase de liceu, în întreg județul: 

Anomalii în învățământul bistrițean?! 20 de clase de liceu dispar anul viitor din schemă

Prof Mihai Mureșan: „Nu am tăiat eu din numărul de clase”

În acest an școlar avem 2140 de elevi de clasa a VIII-a, cu care se pot face 76 de clase de a IX, cu un efectiv de 28 de elevi. Din aceste 76 de clase – 21 sunt de profesional, 59 sunt de liceu. Directorii de licee din județ mi-au trimis în total exact 76 de propuneri de clase a IX”, a explicat șeful ISJ Bistrița-Năsăud pentru Bistrițeanul.ro.

Mihai Mureșan ne-a mai explicat că a discutat cu directorii liceelor, în cursul mai multor ședințe.

Miercuri, 13 ianuarie, am discutat cu fiecare în parte, să-mi spună la care dintre clasele de liceu sau școală profesională renunță. Ca să ne putem încadra, la nivel de județ, în planul de școlarizare, în numărul total de clase care se poate forma. Adică 76.

Nu am tăiat eu din numărul de clase. Fiecare dintre directori mi-a spus exact care este clasa din liceu sau școală profesională la care renunță. Am consemnat lucrurile ca atare. Astăzi am validat situația în Consiliul de Administrație și trimitem la București Proiectul județean al planului de școlarizare. În conformitate cu realitatea, adică cu numărul de copii de clasa a VIII-a pe care îl avem anul acesta.

Numărul de elevi a scăzut dramatic, la nivel național. Este un fenomen național care nu reprezintă altceva decât efectele înființării clasei pregătitoare… La nivelul județului, în acest an termină clasa a VIII-a cu 700 de elevi de liceu mai puțin, comparativ cu anii trecuți… Anul viitor, revenim din nou la aproape 2852 de elevi…”, a mai precizat profesorul Mihai Mureșan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...