-0.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Primăria Bistrița va plăti retroactiv voucherele de vacanță ale angajaților…în rate. CARE este impactul bugetar:

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că va plăti angajaților voucherele de vacanță pentru anii trecuți, pentru că oricum le câștigă în instanță și așa cu plata „de bună voie” economisește cheltuielile de judecată. Astfel, angajații vor primi voucherele de vacanță, însă în rate. Impactul bugetar nu este deloc de neglijat…

Primarul Ioan Turc a spus în ședința de Consiliu Local de ieri că angajații care au acționat în judecată Primăria Bistrița își vor primi voucherele de vacanță pentru anii trecuți. Asta după ce 10 din cei peste 850 de angajați care au deschis procese, au deja o sentință definitivă în acest sens.

„În condițiile în care deja o parte dintre cei care deja au acționat Primăria Bistrița în judecată au câștigat, eu cred că pentru a proteja banul public, înțelept e să achiesăm la cerințele angajaților. Altminteri ne-am trezi cu cheltuieli de judecată foarte mari, care până la urmă împovărează tot bugetul municipalității. Discutăm despre situații anterioare, anii 2019-2020. Pentru anul în curs vor fi achitate tichetele de vacanță, pentru că este obligatoriu. Legea a fost ambiguă, e motivul pentru care vechea administrație a considerat că nu este cazul să acorde voucherele de vacanță. Instanța se pare că a avut o altă opinie și este suverană. Luăm act de opinia instanței”, a precizat Ioan Turc, în ședința de CL de ieri.

Acesta a mai spus că sumele vor fi plătite în rate care se întind pe 5 ani. Întrebat de consilierul local Nicolae Pavelean care e impactul bugetar, Ioan Turc a evitat un răspuns. Nici directorul Direcției Economice, Nicolae Scurtu nu a vehiculat nicio sumă, precizând doar că nu afectează bugetul foarte tare.

Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro, impactul bugetar ar fi de 800.000 de euro. Despre procesele intentate de angajații instituției pentru voucherele de vacanță puteți citi mai jos:

Voucherele de vacanță din Primăria Bistrița, la discreția judecătorilor! Peste 850 de angajați își cer „bonusurile” în instanță

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Vaucetele de vacanta pentru bugetari sunt platite din bugetul tarii pentru care ei nu muncesc in plus pe cand la privat ca sa ne dea aceste tichete trebuie sa facem de undeva acesti bani, adica trebuie sa muncim mai mult…..CINE I PROST CINEI HOTZ SI CINEI CAINE????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...