-1.2 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Primăria Bistrița spune NU prețurilor mai mari la gunoi! Cât ar urma să plătească bistrițenii:

Pentru prima dată, Primăria Bistrița l-a mandatat pe viceprimarul Sorin Hangan să voteze împotriva majorării tarifelor practicate de Supercom. Instituția spune că la mijlocul anului nu are cum să ceară bani în plus bistrițenilor, pentru că majoritatea deja au achitat taxa și că nu mai are în buget sume cu care să subvenționeze noua taxă.

ADI Deșeuri și Supercom solicită o creștere a tarifelor practicate de operatorul de salubriatte. Asta vine pe fondul scumpirilor din ultimul an, a creșterii costurilor cu combustibilul și energia electrică (cu 30% potrivit operatorului), cu angajații (34% potrivit operatorului), dar și cu piesele de schimb, materialele consumabile, asigurările auto și impozitele pe autoturisme.

De asemenea ar crește prețurile și noile modificări ale regulamentului, care presupun colectarea din poartă în poartă a deșeurilor reciclabile în zonele de case sau achiziționarea de saci pentru deșeurile reciclabile.

Primăria Bistrița a făcut un calcul și a ajuns la concluzia că noul tarif pe care ar avea de-l plătit bistrițenii ar fi mult prea mare.

„Pentru anul 2022, cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici a fost stabilit la 11,5 lei/pers/lună, diferența dintre costul serviciului de salubrizare pentru utilizatorii casnici persoane fizice și nivelul taxei speciale de 11,5 lei/persoană/lună fiind subvenționată din bugetul local. Analizând situația facturilor emise de către operatorul de salubrizare s-a constatat că municipalitatea achită pe lună în medie 1.000.000 de lei privind serviciile de gestionare a deșeurilor reziduale și reciclabile în cazul utilizatorilor casnici”, se arată în proiectul de hotărâre.

22,5 de lei ar urma să scoată bistrițenii din buzunare

Potrivit reprezentanților Primăriei Bistrița, taxa reală (fără subvenție) ar crește de la 18,5 lei cât este în prezent la 22,5 lei/pers/lună. Municipalitatea spune că nu poate să le ceară bistrițenilor în mijlocul anului mai mult pentru gunoi, pentru că mulți deja au achitat taxa de salubritate.

De asemenea, municipalitatea nu își permite nici să asigure această subvenție în condițiile noilor tarife. Impactul bugetar ar fi de 2,6 milioane de lei.

„Potrivit punctului de vedere al Direcției Servicii Publice, față de acest proiect de hotărâre, solicitarea operatorului de a aproba noile tarife nu este justificată prin raportare la motivele invocate, calitatea serviciului nu este la parametri optimi asumați prin contract”, mai spune Primăria Bistrița în proiectul de hotărâre.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.