10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Primăria Bistrița își prelungește programul de relații cu publicul până seara

Începând de luni, programul de relații cu publicul al Primăriei Bistrița se prelungește până seara. Bistrițenii care au treabă la ghișeele primăriei vor avea timp până la ora 19:00 să treacă pe la instituție.

Programul de relații cu publicul se va modifica începând de luni, 16 noiembrie. Este vorba practic de toate serviciile Primăriei Bistrița care au relații cu publicul: Centrul de Realții cu Publicul de pe strada Gheorghe Șincai nr. 2, registraturile serviciilor Stare Civilă și Evidența Persoanelor, casieria Direcției Economice de pe Gheorghe Șincai, casieriile și registratura Direcției Economice de pe Alexandru Odobescu, casieria și registratura Direcției Patrimoniu, registratura Serviciului Urbanism, compartimentul Registru Agricol, registratura Direcției de Asistență Socială, registratura Direcției de Servicii Publice.

Acestea vor funcționa de luni până joi după orarul: 07:00-19:00, iar vinerea de la 07:00-16:00.

„Această măsură e gândită pentru a optimiza interacțiunea direcțiilor primăriei cu cetățenii municipiului, iar noul program respectă prevederile legale privind durata normală a timpului de muncă, angajații urmând a face cu schimbul pentru a acoperi orarul extins”, a precizat primarul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: