-3.1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Primarul Ioan Turc, revoltat de cum arată malurile râului, la câteva zile după ce tinerii din PSD au ieșit să le curețe

”Sunt revoltat de felul în care arată astăzi malurile Bistriței… Este rușinos!” a transmis primarul Ioan Turc. Bine că au ieșit tinerii din PSD  să le curețe, că altfel municipalitatea nu vedea cum îi e în ogradă.

La finalul săptămânii trecute, voluntarii TSD au strâns gunoaie de pe malurile râului Bistrița.

FOTO – Vinerea Verde în Bistrița: Voluntarii TSD au strâns gunoaie de pe malurile râului Bistrița

Norocul a făcut că au pus poze pe Facebook. Astfel, și primarul Ioan Turc – foarte activ de altfel în online, a putut vedea CUM îi arată ograda. Malurile râului – domeniul public și responsabilitatea administrației locale – arată…revoltător.

Așa se face că a convocat de urgență o ședință. Cu specialiști. Și și-a spus durerea. 

Malurile râului Bistrița, îngropate în deșeuri!

Sunt revoltat de felul în care arată astăzi malurile Bistriței, pe toată lungimea pe care râul o străbate prin municipiu. Este rușinos ca, în aceste vremuri, să continuăm cu obiceiul de a ne descotorosi de deșeuri în apele curgătoare, fără să ne gândim la impactul asupra mediului și a sănătății publice!

Este obligatoriu să acționăm acum pentru a opri perpetuarea acestui comportament, motiv pentru care am solicitat instituțiilor specializate din județ să ne organizăm pentru a gestiona împreună asupra acestei probleme.
Alături de specialiști din Primărie, am avut o întâlnire cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Doru Hășmășan, directorul Agenției de Protecție a Mediului Bistrița-Năsăud, Sever Roman, si directorul Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Ioan Borș.” a scris primarul Ioan Turc pe Facebook.

Ba mai mult, urmează încă o serie de poze în online. Mâine, cu cățel și cu purcel, angajații din Primărie sunt scoși din birouri la curățat malurile Bistriței. Bine, nu ca acum doi ani, când a fost obligat – forțat. Ci pe bază de voluntariat. Ba vor avea și ajutoare.

Am comunicat faptul că Primăria Bistrița va desfășura mâine, prin participarea voluntară a unui număr mare de angajați, începând cu ora 11.00, o acțiune de ecologizare în întreg orașul, cu accent pe malurile râului. Și APM Bistrița-Năsăud va derula o activitate similară printr-un protocol încheiat cu Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, iar muncitorii SGA se vor alătura acestor acțiuni.

În continuare, SGA și-a asumat să dea startul unei proceduri privind toaletarea vegetației spontane de pe malurile râului, care adesea afectează albia și devine un rezervor de gunoaie plutitoare pe cursul apei” a mai scris primarul pe Facebook.
Revolta e atât de mare, că primarul e dispus să ”sară cu gura” și pe colegii din amonte, să aibă grijă ce trimit la Bistrița ”pe valurile râului”.
”De asemenea, Primăria va monta, cu avizul SGA, bariere în amonte pe cursul râului, menite să rețină deșeurile plutitoare. Un proiect în acest sens a fost deja aprobat prin programul de bugetare participativă și este în implementare.
Toate primăriile comunelor riverane din amonte vor fi notificate cu privire la situația neplăcută din municipiul Bistrița, unde râul ajunge plin de deșeuri, fiind solicitate măsuri de prevenție și coerciție pentru a se reduce nivelul poluării cursului de apă” se arată în aceeași postare a primarului Ioan Turc.

 

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Dupa ce ca aia au facut voluntariat pe degeaba acuma tot el e suparat.
    Dar întreb si eu, nu cumva domeniul public e treaba primariei ca sa-l întretina curat?

  2. Malurile râului nu trebuie curățate. La Bistrița, malurile râului trebuie terfelite și mai mult. Dobitocilor, ca la noi nu-i nici la turci!

  3. Gunoaiele textile vin cu siguranță din amonte, din satele Bârgăului. Abundența lor indică o abandonare deliberată pe firul apei. Cantitatea acestora mă duce cu gândul la importurile masive de vechituri occidentale. Dacă ar exista cu adevărat autorități (primării, garda de mediu, poliție) și spirit civic s-ar putea afla și vinovații.

  4. Implicarea autorităților de mediu trebuie să se facă prin amenzi către autoritățile locale, nu prin strângerea deșeurilor abandonate. Iar autoritățile locale trebuie să găsească modalitatea de a recupera amenzile de la cei vinovați. Strângând gunoiul în urma altora nu vom ajunge nicăieri. Funcționarii publici ar trebui să își facă treaba lor, pentru care sunt plătiți.

  5. Ioan Turc, the Mayor of Bistrița, has been moaning about the state of the river Bistrița for the past few weeks. It’s RUINOUS!

    To make things right, some of the young people from the PSD have taken to picking up stones to clean up the river. But this only makes the Mayor more angry.

    At the end of the month, there will be a group of volunteers from the TSD (the Technical Services Department) coming to clean up the river. It’s going to be a lot of fun!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.