-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Prezidențialul Dan Barna a descălecat la Bistrița. Nimic nou sub soare

Dan Barna a fost astăzi într-o vizită în județul Bistrița-Năsăud, unde a adunat semnături pentru a-și putea depune candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. Acesta a susținut și o conferință de presă în care a subliniat punctele pe care le va atinge în cazul în care ajunge președinte.

Dan Barna, candidatul Alianţei 2020 USR-Plus pentru funcţia de preşedinte al României, s-a aflat astăzi la Bistrița pentru a aduna semnăturile necesare pentru a-și putea depune candidatura. Barna a susținut o conferință de presă în care a subliniat punctele pe care le va atinge în cazul în care va ajunge președinte. De asemenea, a criticat și atacat actuala guvernare a țării, cerându-i încă o dată premierului Viorica Dăncilă să demisioneze.

„Avem un Guvern care nu mai are legitimitate. Îi cer din nou doamnei Dăncilă să plece! În momentul acesta nu mai are suport popular, Guvernul acesta nu mai are majoritate parlamentară, Guvernul acesta nu mai are nici o legitimitate să continue să păcălească prin tergiversări și procedurisme România. Este momentul să avem o schimbare de Guvern, să mergem către alegeri anticipate, este momentul să aducem la conducerea statului noua generație care-și cere dreptul să salveze România. În momentul de față acest Guvern nu mai are legitimitate și orice tertip, chiar și această sesizare la Curtea Constituțională de încercare de a mai prelungi niste termene, sunt pur și simplu încercări disperate de a refuza confruntarea cu Parlamentul, care este de fapt confruntare cu realitatea electorală a acestui moment și cu realitatea lipsei de majoritate pe care o are PSD-ul în Camera Deputaților”, a spus Dan Barna.

Din punctul de vedere al lui Barna, punctul de plecare în demeresul de a înlătura actuala guvernare este moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Acesta mai spune că parlamentarii USR vor vota în favoarea moțiunii, cerând și celorlalte partide politice din opoziție să susțină acest demers.

„Eu sunt foarte optimist pentru că am discutat și cu liderul PNL, Ludovic Orban, noi am strâns deja semnăturile și solicit și celorlalte partide, ALDE, ProRomânia, PMP și UDMR, să contribuie și ele la lista de semnături pentru a ajunge la acel «233» necesar trimiterii acasă a unui Guvern care ține România în loc. Noi vom susține parlamentar orice Guvern care își va asuma obiectivul de realizare al alegerilor anticipate, orice Guvern care va avea ca obiectiv primari în două tururi, fără penali în funcții publice, corectarea Ordonanței 114, prioritățile urgente pentru România”, a explicat candidatul Alianţei 2020 USR-Plus pentru funcţia de preşedinte.

Dan Barna a adus în atenția celor prezenți la conferința de presă că în cazul în care va ajunge în funcția de președinte, alianța pe care o reprezintă va face reformă în România – va începe construcția autostrăzilor mult promise, va readuce acasă românii plecați în străinătate și tot ce li se va cere.

„Alianța USR Plus chiar vrea să facă reformă în România, să începem acele proiecte majore de care avem nevoie. De 30 de ani doar discutăm și facem joc de gleznă. În momentul de față nu cred că este cineva care să creadă că se pot face reforme alături de Tăriceanu și Ponta și de oamenii din spatele lor care până ieri au fost umăr la umăr cu PSD, cu Liviu Dragnea, cu Iordache sau Nicolicea. Nu se poate să pretindem și să prostim din nou românii promițându-le în mod magic, oamenii care timp de 30 de ani ne-au adus în acestă situație, că de mâine se vor apuca de treabă și vor deveni cinstiți. Atunci, soluția corectă și soluția prin care chiar putem să facem lucrurile pe care ni le-am propus este aceea de a ne întoarce la popor, să obținem harta actuală a opțiunilor românilor, adică rezultatul alegerilor anticipate, după care vom intra la guvernare, din momentul zero, fără clipim, pentru că Alianța USR-Plus este în momentul de față opțiunea pe care o are România.”, a declarat Dan Barna.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.