-1.7 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Previziuni optimiste pentru municipiu! Orașele secundare, printre care și Bistrița, vor atrage investiții de 150 de milioane de euro

Potrivit uneia dintre cele mai importante companii de consultanță, soarele va răsări pe strada orașelor secundare, printre care și Bistrița. Previziunile arată că acestea vor atrage în următorii ani investiții în zona industrială de 150 de milioane de euro.

Compania de consultanță CBRE este optimistă în ceea ce privește orașele secundare. Potrivit acesteia, se observă un interes ridicat pentru orașele secundare, care au potențial ridicat de dezvoltare. Cine este interesat de aceste orașe? Tocmai dezvoltatorii de spații industriale.

„Am remarcat un interes ridicat pentru mai multe orașe secundare sau chiar terțiare, care au un potențial ridicat de dezvoltare: Craiova, Constanța, Târgu Mureș, Iași, Bacău și Bistrița. În următorii doi ani, ne așteptăm ca aceste orașe să atragă investiții de cel puțin 150 de milioane de euro în sectorul industrial”, a declarat Andrei Jerca, șeful serviciilor industriale pentru CBRE, citat de wall-street.ro.

Bistrița a făcut pași pentru a veni în întâmpinarea industriașilor printr-un parc industrial amenajat la doi pași de municipiu. Câțiva producători bistrițeni s-au relocat acolo, iar alții au ales să deschidă o primă sau secundară unitate în Parcul Industrial. Până una alta, producătorii din județul nostru se plâng de o lipsă acută de forță de muncă, lucru care va influența și decizia dezvoltatorilor de spații industriale de a se îndrepta sau nu spre Bistrița.

Foto: www.proiectarges.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.