Absolvenții de liceu și școală gimnazială din Bistrița care au încheiat examenele naționale cu media 10 vor fi răsplătiți de Guvernul României. Patru elevi din județ vor primi bani pentru performanța lor.
„Premiem și încurajăm excelența în Educație!
Sunt mândru de elevii bistrițeni care au obținut note maxime la examenele de anul acesta.
Guvernul României îi premiază cu 5.000 lei pe absolvenții cu media 10 la BAC și 2.000 lei pe elevii cu media 10 la Evaluarea Națională”, a transmis ministrul Bogdan Ivan.
Acesta a transmis felicitări celor care și-au încheiat cu 10 examenele naționale.
Singura absolventă de liceu din Bistrița care va primi 5.000 de lei de la Guvern este Dora Părăuan. Absolventa Colegiului „Andrei Mureșanu” a obținut 10 pe linie la probele examenului de Bacalaureat.
Tânăra a explicat pentru Bistrițeanul.ro cum a ajuns la acest rezultat de excepție:
Alți trei absolvenți de școală gimnazială din Bistrița și Beclean vor primi câte 2.000 de lei de la Guvernul României. Este vorba despre Mihai Fătu – de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița, Sara Alessia Mureșan, de la Colegiul „Liviu Rebreanu” Bistrița și Lara Mureșan, de la Colegiul „Petru Rareș” Beclean.
Detalii despre absolvenții din Bistrița care au luat media 10 la Evaluarea Națională – mai jos:
CINE sunt Sara, Ovidiu și Lara, elevii de 10 ai județului, la Evaluarea Națională