1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

PREMIERĂ! Dosar penal după ce a mințit în declarația pe proprie răspundere

Un bărbat din Nimigea s-a ales cu dosar penal după ce a mințit în declarația pe proprie răspundere. Acesta a precizat în declarație că merge în piață în Cluj-Napoca, după care se va întoarce în Bistrița, însă a fost surprins în altă localitate care se abătea traseului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean instrumentează primul dosar penal întocmit unui bărbat care a mințit în declarația pe proprie răspundere. Acesta este cercetat pentru „fals în declarații”, riscând închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală.

Bărbatul, originar din Nimigea, a fost surprins în data de 7 aprilie, în localitatea Reteag, cea mai afectată comună de Coronavirus, unde controlul este și mai strict.

Acesta a prezentat organelor care l-au controlat o declarație pe proprie răspundere în care preciza că urmează să se deplaseze în județul Cluj, la piață, urmând să revină în municipiul Bistrița.

„Având în vedere faptul că numitul V.V.A. a fost depistat pe raza localității Reteag, rezultă că acesta a declarat în mod necorespunzător adevărului locurile unde urmează să se deplaseze”, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.