-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Prefectul Mica Oprea despre primirea refugiaților: Situația nu o impune momentan, dar ne organizăm

Bistrițenii se mobilizează în ajutorarea refugiaților ucraineni. Prefectul Mica Oprea spune că situația nu impune încă organizarea de tabere. Totuși, se fac pași în ”întâmpinarea unei astfel de situații”.

Bistrițenii din întreg județul s-au mobilizat în ajutorarea refugiaților ucraineni. De la persoane fizice, asociații, ONG-uri, primării.

Și salvatorii s-au pregătit. Zeci de pompieri s-au antrenat, așteptând ”ordinul de sus” pentru a merge și a-și ajuta colegii din Suceava. Astăzi a sosit acel ordin.

În scopul optimizării acțiunii de sprijin derulate în județul Suceava, IGSU a dispus dislocarea modulelor mobile din județele Bistrița-Năsăud și Neamț, astfel ca la nevoie acestea să poată fi instalate și să acopere nevoile existente la momentul respectiv” a transmis, în urmă cu puțin timp, autoritățile centrale.

Și ministrul Apărării, Vasile Dîncu, anunța zilele trecute că județul Bistrița – Năsăud rămâne,m momentan, județ suport.

Prefectul Mica – situația nu o impune, dar ne organizăm

Întrebată dacă în județul se vor organiza tabere pentru refugiați, prefectul Mica Oprea a explicat că se fac anumite pregătiri.

Nu e cazul deocamdată! Noi lucrăm la planul de urgență pentru situația asta, de care vom discuta în ședința CJSU de săptămâna viitoare. Vom identifica locații, în cazul în care se va pune problema ca să primim refugiați. Momentan sunt puțini care cer loc de ședere. Unii sunt în tranzit înspre alte destinații, alții vin la ONG-uri sau rude. Suntem în faza de pregătire acuma, de luare a măsurilor preliminare. Deocamdată doar ne pregătim, dacă se va impune situația aceasta. Deci acum identificăm spații unde să fie cazați corect, ținem legătura cu Ministerul. Dacă situația o vom impune, vom acționa ca să îi ajutăm cum se cuvine, pe măsura situației în care se află” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Mica Oprea.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.