Pășesc agale pe uliță, ținându-se de braț, două vechi și bune prietene.
-Dumnezeu primască rugăciunea!
-Primască Dumnezeu!
Nu zic ,,primească’’,așa cum ar trebui, pentru că așa spun toți cei care vin de la biserică, în fiecare dumnică.
-Cum sânteți, cum îi lelea Floare?
-No, cum îi?
-Ca o domnișoară! Așa o zis doctoru’.
-Doamneee, cum vorovești așa? Doară ai dus-o cu Salvarea, ieri, ori alaltăieri?
-Daaaa! Am dus-o, dară! O dus-o Salvarea, nu eu. Nu vezi că abge umblu, în botă.
Eram la făcut de injecție cân’ m-o sunat vecina că ia, o pcicat soacra și tât îi sânge prin ocol, că o dat cu capu de ciment.
-Cum așa?
-Păi, s-o suit pe scară, să curețe pomii, cân’ n-am fost acasă. O mâncat-o-n c…, ca în bancu’ acela cu limbricii. Ce o cătat ie, la 80 de ani, în vârfu’ scării, să taie crengile de la pomi? No, o pcicat, o stat acolo cât o stat jos, o sunat după Salvare și gata! Pân-am ajuns acasă… Umblat-am o jumătate de zi, eu abge trăgându-mi pcioru beteag.
Am stat și am așteptat vreo trei ceasuri. Nu mai știam unde și cum să îmi mișc genunciul. Ei i-o făcut tăte filmele la cap, în bună regulă, o cusut-o bine și apoi mi-o dat-o acasă.
Da, numa, ce spaimă am tras, Doamne ferește!
Pe cân’ o ieșit doctorul din cabinet, mă grăbesc să-l ajung și să-i mulțumesc omului, că merita. Ceasuri întregi o lucrat pe soacra mea.
-Domnule doctor, vă mulțumim! Vă rog, să-mi spuneți, cum este soacra mea? Este bine? Vai, tare ne-am speriat când am văzut atâta sânge, pe trotuar.
Cu mâna eram deja pe pachetul de cafea și ceva ce am pregătit să-i dau omului, că merita! Așa se face! Poate mă refuză, poate nu, dar așa am simțit că trebuie să fac.
În clipa aceea, soacra mea mă vede și de față cu doctorul, îmi trage mâna din sacoșa și nu mă lăsa să-i dau nimic.
Am rămas mască!
Doctorul vede ,,mișcarea’’ și începe să-mi răspundă:
-Vezi de treabă, doamnă! ,,Domnișoara’’ nu are nimic. Nu vezi cât de drept și țeapăn merge? Ca la douăzeci de ani!
I-am mai și explicat că nu are de ce să se mai urce pe scară că uite, ce pățește! Când colo, îmi răspunde că cine să curețe pomii? Că mai are puțini și îi termină mâine. N-ai cu cine discuta! Uite, deja o ia la fugă, aleargă. Ne întrece, pe amândoi!
-Doamne, tu vecină! Și… ce-ai făcut?
-Păi, ce să fac?
-L-am salutat pe doctor, i-am mulțumit și când am rămas doar noi două iar am întrebat-o: ce faci, mamă Floare, te mai doare capul? Cum te simți?
-Ea îmi răspunde simplu și direct, scurt:
-Mi-e foame! N-am mâncat de trei ceasuri. Vreau mâncare!
-Bine, mama Floare, am înțeles, ajungem îndată și mănânci. Sau vrei să-ți cumpăr ceva, de aici? De la chioșcu’ spitalului?
-Da! O găleata de smântână și una de brânză. Să-mi fac o mămăliguță, când ajung acasă.
M-am scuturat bine, dar nu puteam, din cauza piciorului. M-o ,,săgetat’’ prin el.
-Imediat, imediat îți cumpăr și mănânci.
Pe scări o început să prindă viteză. Nu am putut-o ajunge, din urmă.
-Mai încet, mai încet, iar o să cazi și dai cu capu’!
Nu te-o durut, când te-o cusut?
-M-o durut, dară. Doctoru’ s-o enervat pe mine că nu i-am dat nimic și m-o cusut pe viu, ca pe un sac. De aceea nu te-am lăsat să-i dai, cân’ ai vrut…
-Nuuu, te-o amorțit, mamă Floare, da’‚ tăietura era adâncă.
Medicul s-a enervat că nu o putea lămuri nicidecum să nu mai urce pe scară.
-N-ai voie să mai urci pe sus, ai înțeles, mamă Floare?
-Auzi, hai să mergem acasă să mănânc mămăliguța și mâine să-mi văd de curățat restul de pomi. Nu vezi că vine primăvara? Ce-i dacă mi-am spart capu’?
-Doamne, tu, vecină, am înțeles acum! N-ai ce face! Numa să te împuști! Nici tu, nici eu! Cu babele aestea…
-De ce, nici tu?
-Pentru că și soacra este cu un deget rupt, o picat și am dus-o la raze. La deget. Urla de durere, de suna casa. O intrat la raze, da’ nu la deget, la plămâni.
-Eu, domnu, îs cu degetu…
-Ce deget niciun deget, treci la raze! zice asistentu’ care nu se uită în hârtie. O pune să se dezbrace, să treacă în rând, cu ceilalți.
Și i-o făcut raze la plămâni, să-i treacă la… deget!
De atunci zice că nu o mai doare nimic.
NADIA URIAN
