Pe șoseaua umedă, aglomerată, mașinile circulau, bară la bară. La marginea ei, pe dreapta, o doamnă făce cu mâna… Ar vrea să ajungă undeva… nu prea departe.
Deodată, din șirul de mașini, iese una luxoasă, neagră, un Jeep (negru), lucios, cu doi bărbați. Unul foarte tânăr, până în 20 de ani, celălalt, șoferul. Întoarce capul spre doamnă, o salută, ca și cum ar fi cunoscut-o și cu zâmbetul larg pe chip, o poftește în mașină.
– Până unde mergeți, doamnă?
– Eu merg până la Oradea. Dumneavoastră, ajungeți până acolo?
– Ajung și trec mai departe.
– Foarte bine. Da’ ce faceți cu florile? Scumpe sunt? Și eu aș fi vrut un buchet!
– Păi, 25 de lei – prietenește – cu atât!
– Prea scump, doamnă, prea scump! Eu am luat 3 cu 15 lei, împachetate, gata! Nu dau atâta, nu dau! Că de câte ori vin să-mi vizitez prietena, tot îi aduc flori. Eu, atâta nu dau! Și cred că ăsta e ultimul meu drum la ea. Am cheltuit timp, bani, distanță… Nu se poate. Este prea scump! Eu aștept răspunsul, ori așa, ori așa.
Dacă nu, mă orientez undeva mai aproape de județul meu. Nu se poate… Nu… Da’ să nu credeți că eu sunt din ăla… prost. Nu cheltui cu nimeni. Când am avut pe cineva, n-am tot umblat în lături. Nu. Am avut ce-am vrut și doară n-oi umbla aiurea, să mă mai și înfing în cuțitul unuia. Nu-s prost…
Ș-apoi, și fosta mea nevastă știa asta. Numai că… așa a fost să fie!
Doamna se uită la el. Nu știa ce vârstă să-i dea și dacă să-i dea atâta cât spunea. El tatăl unei fetițe de 14 ani nu părea. Părul tuns modern, îmbrăcămintea sport, toate îl arătau cu mult mai tânăr.
– Fosta soție? Cum așa?
– Doamnă, eu am avut nevastă doctoriță, doamnă! Știi cum am cunoscut-o? Într-o noapte m-am îmbătat, m-am dus la spital și am intrat pe coridor și am strigat, beat fiind: Toate curvele, la apel!
Și a ieșit ea, era de gardă… A chemat poliția, m-a certat, apoi ne-am împăcat… La o zi de naștere, unde era ea invitată și, uite-așa, am făcut amândoi o fată.
– Și?
– Și, deci doamnă, n-am suportat nicicând să fiu umilit de ea. Câți bani aduce ea în casă și câți aduc eu cu serviciul meu. Nu vi-l spun, dar vă spun că lucrez cu actele, le cunosc, că la tribunal, la divorț, nu mi-o trebuit nici măcar avocat.
– Dar, contau atât de mult banii, în relația voastră? Atât cât să vă dezbine?
În clipa aceea tânărul se uită pătrunzător la mine, apoi adaugă:
– Stimată doamna, sunteți profesoară? La ce clasă predați?
– De unde ți-ai dat seama?
– Păi, după ce nevasta mea a plecat în străinătate, să câștige bani să facem casă, că aveam terenul… 1 miliard eu… M-am dat cu o educatoare, văduvă, că-i murise bărbatul. A mea câștiga foarte bine acolo, dar am aflat că trăia cu cineva și am băgat divorț.
– Dar fetița?
– Fetița a vrut cu mine, apoi a plecat la ea, dar acum vrea să se întoarcă acasă, că nu se poate înțelege cu prietenul lui mamă-sa.
– Legea cui i-a dat-o?
– Mie, că la proces am spus că ea n-a venit acasă timp de doi ani și o lună și atunci, ea a acceptat orice.
Acuma mai trebuie să-i mai dau vreo 3000 Euro și nu-i am, dar mă duc la ai mei și-i dau.
– Și cu educatoarea?
– Educatoarea era foarte, foarte bună. N-am întâlnit om mai bun, dar avea un fecior, care avea voie orice și cu fata mea nu se împăca deloc. De aceea, i-am zis să rămână cu el. Am încercat să-i cumpăr lucruri scumpe, telefon, orice, numai să mi-l apropii. N-am reușit. Eu aveam bani. Dar acum nu mai sunt! Nu! Fetița, rămânând la mine, a trebuit să o țin. Cu ce? I-oi da și ei ceva, să terminăm, doamnă, să terminăm.
În clipa aceea îi sună telefonul.
– Alo? A… pe unde îs? Io, prin apropiere. Nu departe…. Ce, mă știi tu să fac mulți purici, pe aici? Nu, mă. Dacă nu, mă duc la Aiud. Mai aproape, daaaa, ce? Mi-i mai ieftin.
Mie îmi place să câștig, doamnă! Când femeia pune salariul pe masă, eu aduceam plasa cu bani.
– Uite, aici sunt 3000, peste salar! Vezi? Mă descurc! Păi, cum? Nu-mi plăcea, doamnă, să aducă mai mult ca mine bani în casă. Nu-mi plăcea! Bani, puși deoparte! Aveam câți doream.
– Dar ce făceați cu ei?
– Ce făceam? Erau acolo, doamnă! Uite mă pensionez peste câțiva ani. Mă întorc acasă la părinți, deschid acolo o afacere, fac câteva transformări cu ce știu eu și gata. Câștig 3 pensii într-o lună. Abia aștept!
Cu palma dreaptă izbea volanul, icnea și gesticula, claxonându-l pe cel din fața lui, cu același județ înscris pe tăblița indicatoare.
– Bani, doamnă, bani, câți vreau eu!
Din geanta doamnei ieșea o carte. Colțul ei.
– Citiți?
– Da. Și scriu.
– Serios? Și, cât câștigați, din asta? Sau mai mult… nu?
– Câștig ceea ce caut și cât caut. E altfel de câștig. Nu-l poți număra…
– Îhiîîî. Da…
În clipa aceea mașina trage pe dreapta, ajunsă la destinație.
– Am ajuns.
– Da, mulțumesc! Aici vi-s banii pentru drum!
Șoferul îi ia, îi numără. Doamna are emoții.
– Sunt suficienți?
I se pare că a spus da.
– Mulțumesc! O zi bună și plină de… câștig! Multă fericireeee!
Mașina pornește. Ultimul cuvânt nu se mai aude. Nici nu are nicio importanță. Soferul privește doar la banii de pe bordul mașinii, calcă accelerația și pornește în grabă.
