-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Povestea Vinului, unul dintre cele mai apreciate evenimente din municipiu a pierdut sprijinul financiar de la Primăria Bistrița

Unul dintre cele mai apreciate evenimente din municipiu, Povestea Vinului, a rămas fără finanțare din partea Primăriei Bistrița, anul acesta. Aceasta a fost oricum modestă și anii trecuți, organizatorii primind doar 15.000 de lei de la Primăria Bistrița.

Povestea Vinului, festivalul pus pe picioare de o mână de oameni de la Mocănița Transilvaniei, a reușit să crească în doi ani cât n-au reușit altele într-un deceniu deși au avut finanțări serioase.

În 2021, evenimentul a fost sprijinit de Primăria Bistrița cu 15.000 de lei, la fel și în 2022. Anul acesta însă, asociația nu a mai prins finanțare, deși adunase peste cele 60 de puncte minime necesare pentru a se încadra.

Asociația Mocănița Transilvaniei solicitase o finanțare nerambursabilă de 250.000 de lei de la Primăria Bistrița.

Și Serbările Bistriței Medievale au prins finanțare pe muchie de cuțit, abia după redistribuirea sumelor rămase. Primăria Bistrița finanțează Serbările Bistriței Medievale cu 150.000 de lei.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Pai cum sa aibă bani. Ca țin în servici toți pensionarii care la 65-70 ani își incolacesc picioarele când merg, au accese de Altzheimer și te fac de rușine prin oraș. Dar ei îs mana în mana și încearcă în fiecare an sa șantajeze primarul sa le mai dea un an de frecat menta pe bani. E rușinos ce se întâmplă. Unde-i organigrama aia supla. Pai scuturați-va de ăștia și vedeți ca o sa fie bani. Am crezut ca vreți digitalizare, oameni noi și tineri dar ați rămas înconjurat de aceiași securiști corupți. Respecte domnule primar. Ascultați vocea oamenilor, nu a securiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.