-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Povestea tânărului bistrițean care a demonstrat că se poate, dacă vrei! Bursier la o prestigioasă universitate din Paris!

Dan Mădălin Pavel, un tânăr din Bistrița, e exemplul clar că nimic nu stă în calea celui care știe unde merge! A studiat în România, absolvind facultatea ca și șef de promoție. Și-a dorit mai mult și a plecat, pe cont propriu, în Franța. Efortul și munca depusă au dat roade: e bursier la o prestigioasă universitate din Paris.

Deși are doar 23 de ani (de fapt, mâine îi împlinește), Dan Mădălin Pavel a demonstrat că dacă vrei cu adevărat ceva, poți să o faci! Că dacă lupți, orice munte se dă din calea ta! Și că dacă visezi măreț, ajungi să-ți trăiești visul.

A absolvit Colegiul Național Andrei Mureșanu. În tot acest timp a fost implicat în Consiliul Local al Tinerior și Consiliul elevilor. După terminarea liceului și-a continuat studiile la UBB Cluj, Facultatea de Litere, specializarea Limbi Moderne Aplicate, engleză-franceză. A absolvit facultatea ca și șef de promoție, în vara anului 2017.

„Am aplicat și pentru științe politice, unde am intrat, dar am renunțat. Am zis că mai bine să merg pe ceea ce știu cel mai bine și îmi place să fac. De aceea am mers pe limbi moderne aplicate”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro, Dan Mădălin Pavel.

În anul 2015, prin intermediul unei burse Erasmus, ajunge la Universitatea din Nantes, Franta, specializarea Limbi Moderne Aplicate, engleză-rusă.

De ce Franța

„Îmi place enorm de mult Franța. Mă pliez, să zic așa, pe tot ce însesamnă Franța. Îmi place cultura, arhitectura, atmosfera. Mă identific cu mentalitatea și cultura franceză”, a mai spus Mădălin.

Tânărul bistrițean apreciază calitatea sistemului de învățământ și iubește faptul că Franța e așa bogată din punct de vedere istoric, cultural.

Îmi place aerul boem, atmosfera, arhitectura. Da, e un loc scump, pentru cineva ca mine, dar totuși, unii spun că e cel mai frumos oraș din lume. Îmi place modul în care sunt primiți studenții străini”, povestește entuziasmat tânărul.

Singurul punct minus ar fi că nu are o comunitate de români, dar mărturisește că asta pălește în comparație cu avantajele și lucrurile frumoase.

Ce înseamnă viața de student în Paris

Viața de student în capitala Franței e diferită față de cea de acasă. Mai mult, faptul că Mădălin trebuie să se descurce singur, atât de departe de cei de acasă și de cultura lui, fac ca diferența să fie și mai mare.

Îmi place totuși modul în care suntem priviți, primiți și integrați, ca și studenți străini. Sistemul educațional diferă foarte mult de cel din România. Nu că nu e calitate și în România. Doar că aici, practica e baza. Multă practică și lucru în echipă. Pe aceasta se pune baza aici. Plus că eu nu folosesc limba maternă, cum făceam acasă, ci limba franceză și engleză. Așa că trebuie să mă ridic la nivelul colegilor mei francofoni sau anglofoni”, explică bistrițeanul.

Ce anume face Mădălin în Franța și ce bursă a obținut

„Am venit pe cont propriu în Franța. Am vrut să aprofundez și să mă specializez mai mult pe limbi moderne aplicate”, a spus Mădălin.

Și ca și cum schimbarea mediului nu a fost de ajuns, tânărul s-a avântat să facă două școli de-odată!

„În toamna lui 2017 am început două școli de-odată. Este vorba de  Universitatea Paris Diderot, specializarea Industriile limbii și traduceri specializate, master (am terminat primul an din doi)  și Universitatea Paris II Panthéon-Assas, specializarea Drept, licență (am terminat anul 1 din 3 ani). De aceea mie, ca student, îmi e mai greu. Că trebuie să am rezultate bune la ambele Universități”, a explicat bistrițeanul.

Acesta a aplicat la Ambasada Franței în România pentru o bursă de merit.

„Această bursă se dă doar celor mai buni. E o bursă de merit. Nu e ca în România, să primească mai mulți, în funcție de medie. Nu. Aici se dau foarte rar. E pe merit! Trebuie să o meriți!, a explicat tânărul.

Această bursă este un fel de instrument de diplomație culturală, de excelență academică. Se oferă doar studenților străini și prin acordarea acestor burse se dorește întărirea legăturilor Franței cu țările din care fac parte beneficiarii.

Pentru anul Universitar 2016- 2017, 17 studenți români au primit în Franța o astfel de bursă.

În luna Februarie, Mădălin a trimis un dosar stufos, pentru a aplica pentru bursă. Trecând de prima fază a preselecțiilor, în 16 mai a avut un interviu pe skype, cu diplomatici și academicieni francezi. Apoi, la câteva zile distanță, a aflat că va primi bursă pentru anul școlar 2018-2019, anul II de Master.

„Această bursă constă într-o sumă lunară ce o primesc, acoperirea taxelor școlare, asigurare medicală, posibilitatea de a sta într-un cămin, beneficii prin intermediul Campus France și France Alumni, prin care ești pus în contact cu parteneri economici, pregătindu-te pentru piața muncii, pe viitor”, a explicat Mădălin.

Anul II de master va însemna alternanță de câte o săptămână teorie – practică, aceasta făcând-o într-o companie la care va lucra și pe timp de vară.

Ce planuri are de viitor și ce transmite elevilor/studenților români

Planul lui Mădălin este să ajungă jurist lingvist. Acest job este rar întâlnit, momentan, în România și nici nu este înțeles la adevărata lui valoare, ca în țările europene.

„Îndrăzniți! Nu vă fie frică de provocări. Nu renunțați când credeți că ați ajuns la o limită. Munca și efortul depus vor da roade! Dacă sunteți conștiincioși și aveți un țel și un scop, rezultatele nu au cum să nu apară! Fiți pragmatici atunci când vă alegeți specializarea şi aveți în vedere evoluția pieței muncii”, este mesajul transmis de Dan Mădălin Pavel tuturor elevilor și studenților din România.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...