-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Povestea colectării selective sau cum a crescut și tot crescut prețul pe care-l plătim la gunoi

După opt prelungiri consecutive ale contractului său cu ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, SUPERCOM SA câștigă, în fine, licitația pentru salubrizarea județului, cu o ofertă de 46% din valoarea estimată inițial de beneficiar.

ADI Deșeuri (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor) era pregătită să ofere 143,2 milioane lei, fără TVA, pentru un contract pe 60 de luni. Însă Supercom SA, în competiție cu alți doi ofertanți, a coborât prețul la 66,3 milioane, fără TVA, adică mai puțin de jumătate.

Licitația, începută în februarie 2017, a fost finalizată abia în decembrie 2018, din cauza multitudinii de clarificări solicitate și contestări ale procedurii și ale studiului de fundamentare.

Atribuirea efectivă a contractului a fost anunțată în 23 ianuarie 2019. Serviciile contractate de ADI Deșeuri presupun activitatea de colectare, transport, depozitare și transfer al deșeurilor municipale inclusiv deșeuri periculoase din deseuri menajere și managementul Stațiilor de Transfer și al Centrelor de Colectare din județul Bistrița-Năsăud.

Aceasta este povestea, pe scurt, a modului în care Supercom SA a ajuns „mare putere” în domeniul ridicării, colectării și transportului deșeurilor la CMIDU-ul de la Tărpiu, adică la groapa de gunoi ecologică a județului Bistrița-Năsăud.

De unde am plecat?

Începând cu 1 iulie 2019, colectarea selectivă a deșeurilor este obligatorie pe tot teritoriul României. Astfel, conform OUG 74, toți românii vor trebui să adune deșeurile selectiv, pe patru fracții, plastic, sticlă, hârtie și metal, la care se adaugă fracția umedă, respectiv gunoiul menajer. În județul Bistrița-Năsăud a fost înființată o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară „Deșeuri”, asta pentru managerierea întregului sistem al colectării și depozitării deșeurilor. Asociația este formată din toate UAT-urile din județ, inclusiv municipiul Bistrița, cel care trimite la Tărpiu cea mai mare cantitate de deșeuri.

Unde am ajuns?

La cinci luni distanță, cu sau fără voia cetățenilor, cumva spre disperarea multor autorități locale și UAT-uri, de la 1 noiembrie, sistemul trebuie aplicat. Pe scurt: „plătești cât arunci”, un principiu strâns legat de coletarea selectivă a deșeurilor, dar mai ales cum arunci.

Așadar, au trecut 5 luni și, în acest moment, există un proiect de hotărâre al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cel care  a aprobat de curând, cu majoritate de voturi, 21 vs. 4, noul plan tarifal prevăzut în Contractul de concesiune privind delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare.

Oricum am învârti-o e vorba de o nouă majorare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor.

Explicație:  Dacă până la acest moment colectarea deșeurilor se făcea, din punct de vedere tarifar, dar și fizic, la comun, fracție uscată și fracție umedă, de la 1 noiembrie devine obligatorie selectarea celor două fracții separat: gunoiul menajer (fracția umedă) – cu tariful și logistică proprie, iar deșeurile reciclabile (fracția uscată), la fel, cu tarif și infrastructură separată. În acest sens, în mediul rural al județului, dar și în zona de case din mediul urban, colectarea selectivă are o oarecare vechime, fiind implementată deja. Această delimitare clară, impusă de norme europene , vine și cu costuri diferențiate, ceea ce duce inclusiv la o mărire a taxei de salubritate, cea pe care cetățeanul o plătește efectiv.

De ce aduce implementarea acestui sistem costuri mai ridicate? Pentru că e vorba de modificare structurală a tarifelor, adică mărirea acestora.

„Dacă până acum operatorul factura lei/persoană/lună, după implementarea acestui stadiu al proiectului, conform modificărilor legislative, operatorul va factura cantitatea de deșeuri colectată la nivel de U.A.T. (unitate teritorial administrativă – n.n.). Se schimbă de fapt filosofia facturării și se va factura pe cantitate, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, sunt necesare anumite corecții în cântărirea efectivă a deșeurilor colectate”, spune Pavel Plăian, directorul executiv al ADI Deșeuri (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor).

Consiliul Județean a fost de acord cu noile tarife

Ele arată în felul următor:

Tarif 1 – casnici (persoane fizice) URBAN – tarif diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor REZIDUALE: 244,24 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 2 – casnici (persoane fizice) URBAN – diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor RECICLABILE: 979,04 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 1 – casnici (persoane fizice) RURAL – tarif diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor REZIDUALE: 253,14 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 2 – casnici (persoane fizice) RURAL – diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor RECICLABILE: 996,89 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 1 – non-casnici (ag. ec./instituții publice) RURAL+URBAN – tarif diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor REZIDUALE: 196,28 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 2 – non-casnici (ag. ec./instituții publice) RURAL+URBAN – tarif diferențiat pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor RECICLABILE: 967,42 lei/tonă, fără TVA;

Tarif 3 – colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor din activități din construcții/desființări/amenajări provenind de la UTILIZATORI CASNICI (inclusiv asociații de locatari/proprietari) pe bază de comandă și contract individual încheiat cu Operatorul: 187,17 lei/tonă, fără TVA sau 131,02 lei/mc, fără TVA;

Tarif 4 – colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor din activități din construcții/desființări/amenajări provenind de LA UTILIZATORI/GENERATORI NON-CASNICI pe bază de comandă și contract individual încheiat cu Operatorul: 146,96 lei/tonă, fără TVA sau 102,87 lei/mc, fără TVA;

Tarif  5 –  colectarea, transportul și depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase provenind de la UTILIZATORI CASNICI (inclusiv asociații de locatari/proprietari) pe bază de comandă și contract individual încheiat cu Operatorul: 370,14 lei/tonă, fără TVA sau 129,58 lei/mc, fără TVA;

Tarif 6 – colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase provenind de LA UTILIZATORI/GENERATORI NON-CASNICI pe bază de comandă și contract individual încheiat cu Operatorul: 324,02 lei/tonă, fără TVA sau 113,41 lei/mc, fără TVA;

Tarif 7 – colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor abandonate: 153,50 lei/mc, fără TVA.

Tot de astăzi, 1 noiembrie, operatorul de salubritate va efectua în toate locațiile rute suplimentare pentru ridicarea deșeurilor voluminoase, cu o frecvență mai mare decât cea existentă, conform planului tarifar prezentat mai sus. Tot în acest plan tarifar sunt prevăzute și cazurile în care se transportă aceste deșeuri la un centru de colectare, precum și situațiile în care sunt chemați colectorii, pe bază de comandă sau contract, la o adresă dată. Plata de către cetățean, respectiv persoană juridică, se va face în același mod ca până acum, lunar sau anual, sub formă de taxă.

Și totuși…

Și totuși, în ședința Consiliului Municipal în care s-au supus la vot noile tarife, lucrurile nu au fost identice ca și la Consiliul Județean.  Mai mult, aleșii bistrițenilor au spus că noile tarife aduc prejudicii cetățenilor din municipiu, UAT-ul care „produce” cea mai mare cantitate de deșeuri casnice.

De altfel, există în rândurile consilierilor municipali ideea de ieșire din ADI Deșeuri, acolo unde Bistrița nu are decât un singur vot, fiind vorba de o altă mare nemulțumire a consilierilor, indiferent de culoarea lor politică.

Alin CORDOȘ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...