1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

„Potoliți” în prima zi de Paști cu mascații! Distracția i-a costat pe patru petrecăreți aproape 10.000 de euro și un dosar penal

Doi bărbați și două femei din Bistrița nu vor uita cu siguranță aceste sărbători. Asta pentru că au primit amenzi cumulate de 10.000 de euro, după ce au dat o petrecere în plină stradă, în centrul istoric. Mai mult, unul dintre bărbați s-a ales cu un dosar penal pentru ultraj.

Cei patru s-au gândit să marcheze prima zi de Paște cu muzică dată tare la un imobil din centrul istoric al Bistriței, la o casă, unde nu aveau domiciliul. Vecinii, deranjați de zgomot, au sesizat poliția, iar un echipaj de Poliție Locală s-a deplasat la fața locului pentru a-i potoli pe petrecăreți.

Echipajul a fost așteptat în fața imobilului de către doi bărbați și două femei, care au început să înjure ca la ușa cortului și să-i amenințe pe polițiști. În sprijin a venit un echipaj de ordine publică al IPJ, precum și mascații.

Întrucât unul dintre bărbați l-a împins pe polițistul local, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, a confirmat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb. Acesta s-a ales și cu dosar penal pentru ultraj.

Cele patru persoane au primit, în total, amenzi în valoare de 47.300 de lei, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și pentru nerespectarea ordonanțelor de urgență.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.