21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

Polițist prins că anunța hoții de lemne și pădurarii cu privire la controalele ce urmau să se facă

Situație incredibilă la Parva, unde un polițist a fost prins că anunța hoții de lemne și pădurarii cu privire la controalele ce urma să le întreprindă ITRSV. Acesta a fost trimis în judecată.

Luna trecută, Florin M., un agent de poliție de la Postul de Poliție Parva, a fost trimis în judecată pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

Mai exact, în 2015, preț de jumătate de an, acesta a informat pădurarii și hoții de lemne din zonă cu privire la controalele ce urmau să le facă inspectorii de la ITRSV Cluj.

„Având calitatea de agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Parva, le-a comunicat unor persoane, printre care și unui pădurar, informații pe care le deținea în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu și care nu erau destinate publicității, cu privire la controalele ce urmau a fi efectuate de către organele silvice din cadrul ITRSV Cluj pe raza comunelor Parva și Rebra, cu scopul evitării de către aceste persoane a consecințelor constatării unor contravenții sau infracțiuni silvice, constând în tăieri sau transporturi ilegale de material lemnos”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.