6.6 C
Bistrița
luni, martie 17, 2025

Se reiau lucrările la podul din centura Becleanului. O grindă a fost lovită de un fulger în timpul furtunii

Acum două săptămâni, grinzile care susțineau podul centurii Becleanului s-au prăbușit în timpul unei furtuni puternice. Primăria Beclean și CNAIR au cerut o expertiză tehnică, iar lucrările s-au oprit timp de două săptămâni. Acestea se vor relua, constructorul încercând să recupereze timpul pierdut și să nu amâne inaugurarea obiectivului.

Furtuna din 13 iulie a făcut ravagii în orașul Beclean. Grinzile care susțineau podul centurii Becleanului au fost puse la pământ, spre șocul muncitorilor care se aflau la fața locului. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

INCREDIBIL: Vântul a pus la pământ grinzile din podul noii centuri a Becleanului

Primăria Beclean și CNAIR au cerut o expertiză tehnică pentru a stabili ce a cauzat prăbușirea grinzilor. Până la finalizarea expertizei, constructorul a stopat lucrările la obiectiv.

„Fenomenele meteo care au avut loc in ziua respectiva au dus la efectele respective. Au fost toate la un loc, a acționat atât ploaia torențială, cât și vântul foarte puternic, dar și fulgerele, care au persistat în zonă. Toate în același timp au format ca un sistem, care a acționat asupra grinzilor”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro primarul Nicolae Moldovan.

Acesta a mai dezvăluit faptul că una dintre grinzi a fost lovită de un fulger. Experții au făcut recomandări constructorului, care are undă verde să reia lucrările. Întrebat dacă va fi amânată inaugurarea obiectivului, primarul a spus:

„Sper că nu ne încurcă. Se pot relua lucrările și dacă nu se mai amână cu nimic refacerea grinzilor noi și cred că se poate recupera timpul pierdut”.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților

Pentru că menținerea performanței și fiabilității automobilului tău Mercedes-Benz este esențială pentru tine - Mercedes-Benz oferă o gamă variată de contracte de service, adaptate diferitelor cerințe ale clienților.

ZINNIA Homes – Centru de îngrijiri pentru seniori din Viișoara – se extinde! Din mai vor avea 40 de locuri!

Pe o străduță liniștită din Viișoara este unul dintre cele mai discrete, dar căutate centre de îngrijire a vârstnicilor din Bistrița-Năsăud – ZINNIA Homes. Centrul s-a deschis în 2018. Iar după ce serviciile lor au fost tot mai solicitate, până acum având o capacitate de doar 10 locuri, a venit momentul extinderii.

Grill StopBistrița: Ciolan de porc ROTISAT și platouri generoase, pentru o masă copioasă alături de familie sau prieteni

O masă copioasă alături de familie sau de prieteni se poate organiza imediat. Grill StopBistrița pregătește...