-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Pieptarul de Năsăud, furat cu nesimțire de o celebră casă de modă, care-l produce în India și-l vinde cu prețul unei mașini

Portul tradițional românesc a devenit un soi de coș cu idei, de unde se inspiră marile case de modă atunci când nu mai știu ce să inventeze pentru noile colecții. După furturile Dior și Tory Burch a venit rândul unei alte mari case de modă să fure pieptarul de Năsăud, pe care-l produce în India și-l vinde la un preț exorbitant.

Cam cât costă un pieptar de Năsăud? Răspunsul ar fi: depinde pe cine întrebi și de unde cumperi. Retailerul Mode Operandi a scos la vânzare un pieptar aproape identic cu cel „de Năsăud”, cu fabulosul preț de 4.392 de euro.

Acesta nu a ieșit din mâna vreunui cojocar din zona Năsăudului și nici nu conține fire de aur. Pieptarul a fost realizat tocmai în India, sub brandul Figue, pus pe picioare de Stephanie von Watzdorf, fostul vicepreședinte de creație al Tory Burch, un alt brand care a fost prins cu mâța în sac, furând din portul popular românesc.

Produsul este din piele de capră, iar broderiile sunt realizate manual, cu fir de mătase. Acesta nu este prezentat ca fiind de inspirație tradițională românească, ci poartă denumirea „gypsey vest”.

Pieptarul respectă forma și materialele pieptarului tradițional din Năsăud, reproducând inclusiv parte din broderiile și culorile modelului original.

Stânga varianta originală întâlnită la portul tradiţional năsăudean FOTO : Elene Secoşan, Paul Petrescu Dreapta: Varianta realizată de Figue FOTO: modaoperandi.com

„Furtul” a fost făcut public de Andreea Diana Tănăsescu, fondatoarea La Blouse Roumaine, proiect ce are drept scop demascarea brandurilor care fură modele din portul tradițional românesc.

„Ce este foarte interesant în acest caz este că una dintre valorile brandului Figue este chiar celebrarea artizanilor și a meșteșugurilor tradiționale. Hmm… Oare cât de mult poți celebra o cultură când îi ștergi originea de pe un obiect căreia îi aparține, pe care mai apoi îl copiezi și îl revinzi ca fiind design de inspirație gypsy? Poate nu a fost intenționat. Poate că artizanii indieni au venit la târgul de la Negreni, au cumpărat pieptare de Năsăud și le-au prezentat ca fiind din regiunea Rajasthan, acolo unde Stephanie călătorește și face afaceri. Sau poate a fost cumpărat de la un colecționar de pe piața de vintage și refăcut în India, fără a i se cunoaște originea”, notează Andreea Diana Tănăsescu, pe lablouseroumaine.io.

Foto: idee de purtare prezentată de Moda Operandi

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...