Pompierii militari din cadrul Stației Prundu Bârgăului au intervenit în această dimineață la un accident rutier produs pe raza localității Piatra Fântânele. Un microbuz s-a răsturnat, iar două persoane au ajuns la spital.
Un microbuz s-a răsturnat în această dimineață pe Drumul Național 17, în Piatra Fântânele, două persoane fiind rănite.
„În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe Drumul Național 17, în Piatra Fântânele, la un accident de circulație.
Din primele date, un microbuz condus de un tânăr de 28 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Bistrița către Vatra Dornei a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat„, spun cei de la IPJ BN.
Atât șoferul, cât și un pasager de 40 de ani, din Bistrița, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier„, a mai precizat sursa citată.