-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Piatra Fântânele: Copil de 4 ani căzut de pe ATV. Este dus de urgență la spital

Salvatorii au intervenit, în urmă cu puțin timp, la cazul unui copil de patru ani, căzut de pe ATV la Piatra Fântânele. Acesta se afla pe vehicul alături de un bărbat de 51 de ani.

Cele două vicitime au fost găsite de echipajul de prim ajutor SMURD alocat la caz conștiente și cooperante. După investigațiile primite la accident, în sprijin a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Ambele victime sunt transportate de urgență la UPU SMURD Bistrița pentru a primi îngrijiri de specialitate în cel mai scurt timp.

„La fața locului echipajul de paramedici a găsit un copil in vârstă de aproximativ 4 ani, constient, prezenta un traumatism cranian și suspiciune de fractura membru superior, respectiv un bărbat, in vârstă de aproximativ 51 de ani, conștient și cooperant, prezenta o leziune la un membru superior.

În sprijin, a fost alocat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. Victimele vor fi evacuate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis ISU BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.