-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

Peste 300 de marcaje cu „Atenție la urși”, pe Via Transilvanica: „E nevoie de o analiză foarte clară a comportamentului pe care-l avem față de urși”

Peste 300 de marcaje cu mesajul „Atenție la urși după înserare” au fost amplasate de-a lungul traseului de drumeție Via Transilvanica. Într-o postare, asociația Tășuleasa Social precizează că pe traseul de drumeție relația cu urșii nu este una abuzivă și că își dorește ca drumeții să fie în siguranță mereu pe traseu, motiv pentru care face apel la factorii de decizie să caute soluții și să ia măsuri concrete pentru ca în România niciun om să nu mai fie niciodată mâncat de un urs.

„Când am început în 2018 să construim acest traseu eram conștienți că vom trece prin habitatul ursului care, la nivel național este din ce în ce mai restrâns din cauza activității umane. Tocmai de aceea, am plasat de-a lungul traseului peste 300 de marcaje cu mesajul „Atenție la urși după înserare”. În zonele acestea există habitate în care animalele sălbatice își fac simțită prezența din ce în ce mai des, iar atenția noastră, a celor care le traversăm mediul în care trăiesc trebuie să fie sporită, atât pe timp de zi, cât și de noapte”, precizează asociația Tășuleasa Social, într-o postare pe Facebook.

Asociația mai spune că, față de anii trecuți când drumeții dădeau doar de urme pe traseu, anul acesta s-au întâlnit și cu urși, de mai multe ori. Cu toate acestea, pe Via Transilvanica nu sunt urși care cerșesc mâncare pe marginea drumului, cum se întâmplă în alte zone.

„Suntem conștienți că în România povestea lor a ieșit de sub control, dar nu este un aspect pe care să-l putem rezolva singuri. Cerem ca factorii de decizie să caute soluții, să ia măsuri concrete care să fie transmise mai departe către iubitorii muntelui, dar și către publicul general, astfel încât în țara noastră niciun om să nu mai fie niciodată mâncat de urs. Noi ne dorim să ne implicăm în acest proces, să participăm pentru că vrem ca toți membrii comunității Via Transilvanica să aibă acces informații și, mai ales, să se afle mereu în siguranță pe traseu. Din perspectiva noastră e nevoie de o analiză foarte clară a comportamentului pe care-l avem față de urși. În prezent traiul lor a ajuns să se suprapună cu activitățile noastre, dar să nu uităm că noi suntem cei care le-am invadat teritoriul. Și doar noi avem capacitatea de a ne pregăti și a reacționa corect în momentul în care ne întâlnim cu ei în natură”, completează asociația.

În Ghidul Drumețului, Tășuleasa Social a dedicat o secțiune specială întâlnirii drumeților cu animalele sălbatice și ce trebuie să facă în astfel de situații:

„Prima regulă este să nu meargă după înserat în zonele în care ei trăiesc. A doua este că întâlnirile cu ursul ar trebui să fie pașnice, să-i respectăm habitatul și prezența.  În plus, ar fi bine ca fiecare drumeț să aibă la îndemână un spray, pe care să-l folosească doar în caz de forță majoră. Eficacitatea acestuia nu este garantată 100%, ci depinde și de condițiile meteorologice și de distanța față de animalul sălbatic”, se numără printre recomandările asociației Tășuleasa Social, pentru cei ce iau la pas Via Transilvanica.

Foto: Tășuleasa Social 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Nici un turist nu ar trebui lasat sa calce pe poteci de munte fara o petarda la ei si un spray lacrimogen pentru autoaparare.
    Numai in acest fel poti scapa de belele si este aproape garantata siguranta persoanei.Sunt petarde speciale anti-incendiu care se folosesc pentru astfel de situatii si care nu creaza incendierea locului .In zonele marcate ca trasee turistice ROMSILVA sa aiba tot timpul vara chioscuri de unde se pot cumpara aceste materiale si turistii informati.Nimeni sa nu intre in arealul ursilor fara o aprobare scrisa si in acest fel doar ei sa raspunda daca patesc ceva grav nu Statul Roman.
    In rest doar povesti cu politicieni analfabeti si lipitori de afise pe la partide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...