2.1 C
Bistrița
duminică, februarie 2, 2025

Peste 200 de concurenți de top, între care și 3 chitariști din Bistrița, cu rezultate excelente!

Peste 200 de concurenți de top, între care și 3 chitariști din Bistrița, și-au dat întâlnire zilele trecute la Suceava, într-un prestigios concurs de interpretare ajuns la ediția cu numărul 39. Bistrițenii s-au întors acasă cu rezultate excelente!

Cea de a 39-a ediție a Concursului Național de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur” s-a încheiat recent la Suceava. Aici și-au dat întâlnire peste 200 de concurenți din România și Republica Moldova, evenimentul fiind organizat între 1 și 3 iunie de Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean și Ministerul Educației Nationale, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Județean Suceava.

Concursul s-a adresat tinerilor interpreți din țară și străinătate aparținând învățământului artistic preuniversitar de stat și particular, iar competiția s-a desfășurat pe secțiuni și comisii de evaluare:

  • pian – clasele III-XII,
  • vioară – clasele V-XII, corzi grave-clasele V-XII (violă ,violoncel, contrabas, chitară si harpă),
  • instrumente de suflat și percuție (instrumentele orchestrei simfonice).

Dintre cei 202 elevi înscriși – 8 elevi au obținut 100 de puncte, fiind selectați să interpreteze o lucrare într-un spectacol final, cu public, în urma căruia comisiile de evaluare reunite au acordat Trofeul Lira de Aur. Marele câștigător în acest spectacol a fost Zirbo Cornelius, clasa a XII-a-violoncel, de la Liceul de Muzică „Dinu Lipati” din București, Bistrița fiind reprezentată în competiție de 3 elevi de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” – chitară clasică, însoțiți și pregătiți de profesorul Valentin Pop.

Ei au reușit să aducă acasă rezultate excelente, obținând două premii 1 și un premiu 2:  Alexandru Grecu (clasa  a X-a, chitară clasică) a cucerit Premiul 1 (99 puncte), Bogdan Popa (clasa  a VIII-a, chitară clasică) a cucerit de asemenea Premiul 1 (cu 97 puncte) și Cosmina Costin (clasa a XII-a, chitară clasică) a obținut Premiul 2 cu 94 puncte.

La sfârșitul acestei săptămâni (8-10 iunie 2018), Alexandru Grecu va participa la București, la Concursul Internațional „Emerging Guitar Talents Competition” unde va concura la categoria a-III-a „performanță”. Mult succes…!

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan:

Cozonacii Babka, pâinea cu maia sau ciocolata Dubai, printre produsele preferate de clienții Sweet Iris în 2024. O surpriză irezistibilă pentru 2025:

Bunătățile de pe rafturile Patiseriei Sweet Iris s-au vândut ”ca pâinea caldă” în 2024. Cozonacii Babka...