2.5 C
Bistrița
joi, martie 6, 2025

PERFORMANȚĂ: Zeci de premii pentru elevii de la Liceul „Tudor Jarda”, la cel mai longeviv concurs de interpretare a muzicii românești!

Nu mai puțin de treizeci de premii au cucerit elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” care au participat la cel mai longeviv concurs de muzică românească. Evenimentul a ajuns la ediția cu numărul 38, organizându-se la Bistrița din anii 80.

Concursul de interpretare Sigismund Toduță a reunit în acest an 323 de elevi participanți. Doar la pian s-au înscris peste 100 de elevi. Deci concurența a fost acerbă. Au fost atât de mulți probabil și pentru că am decis să organizăm competiția online.

Au fost două categorii de concurenți. Elevi din școli și licee de muzică, pe de o parte, dar și elevi din școli și licee din învățământul de masă”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro directoarea liceului, Raluca Mărginean.

Condiția obligatorie de participare în concurs a fost ca repertoriul să cuprindă și o piesă românească. Acesta este, de altfel, și obiectivul competiției: să-i încurajeze pe tinerii muzicieni să promoveze creațiile compozitorilor români.

Au existat secțiuni de muzică instrumentală, pentru elevi din clasele 0 – XII, în vârstă de 6 până la 19 ani. 

Iată cine sunt elevii de la Liceul „Tudor Jarda” care au urcat pe podium în acest an:

  • Iarina Valentina Vasile, clasa pregătitoare, vioară, prof. Ovidiu Patrașciuc – Premiul I
  • Moldovan Raluca Maria, pian, clasa a II-a, prof Melinda Deac – Premiul I
  • Debora Vacari, pian , clasa a II-a, prof Melinda Deac – Premiul II
  • Marius Mureșan, clasa a II-a, pian, prof Larisa Rupea – Premiul II
  • Dan Cristian Niste, clasa a II-a, pian, prof Elena Oniga – Premiul I
  • Miruna Bologa, clasa a III-a pian, prof. Melinda Deac – Premiul II
  • Amalia Curean, clasa a III-a, vioară, prof Manuela Filichi – Premiul III
  • Gabriela Rusan, clasa a III-a, vioară, prof. Adriana Pop – Mențiune

Alesia Bătinaș, elevă în clasa a IV-a care studiază pian cu profesoara Melinda Deac, a obținut singurul Premiu I acordat elevilor de clasa a IV-a.

  • Cătinean Mădălina Alisclasa a IV-a, vioară, prof. Ovidiu Patrașciuc – Premiul I
  • Diana Miriam Niste, clasa a IV-a, prof elena Oniga – Premiul II
  • Izabella-Bianka Mesaroș, clasa a IV-a, flaut, prof. Maria-Cristina Marin – Premiul II
  • Sonia Andreea Pop, clasa a V-a, clarinet, prof Mircea Borzoș – Premiul I
  • Ioana Rahela Vizaru, clasa a V-a, flaut, prof. Leila Bătinaș – Premiul III
  • Ioana Iasmina Țarcă, clasa a VI-a, flaut, prof Leila Bătinaș – Premiul II
  • Ianis Florin Tarniță, clsa a VII-a, vioară, prof. Ovidiu Patrașciuc, Premiul I
  • Maria Muntean, clasa a VII, pian, prof. Lidia Pavăl – Premiul II
  • Cristina Tania Gălățan, clasa a VII-a, vioară, prof. Adriana Pop – Premiul II
  • Cristian Andrei Moldovan, clasa a VII-a, clarinet, prof. Mircea Borzoș – Premiul I
  • Lorenna Spumă, clasa a IX-a, canto popular, prof. Alexandra Neamțu – Premiul II
  • Ariana-Daniela Răzoare, clasa a X-a, flaut, prof. Maria-Cristina Marin – Premiul III
  • Ilieș Tommaso Ionuț, clasa a X-a, canto popular, prof. Ioan Țigănilă – Premiul III
  • Tripon Horia Cornel, clasa a X-a, pian, prof. Lidia Pavăl – Premiul III
  • Rusu Denisa Alexandra, clasa a X-a, canto popular, prof Bianca Vasile – Premiul I

Canto Clasic

  • Paula Călina Cojocariu, clasa a X-a, profesor Vasile Bianca – Premiul II
  • Aurora Diniță, clasa a IX-a, profesor Roxana Costeanu – Premiul III la
  • Cosmina Dîmbul, clasa a XI-a, profesor Roxana Costeanu – Mențiune
  • Miguela Ioan Silaghi, clasa a XI-a, prof. Țiganilă Ioan-MarinMențiune

Corepetitori ai elevilor au fost profesorii Truţ Bianca Cornelia, Radu Tofan și Cristian Lepădatu.

Impresionați de efortul elevilor și al profesorilor, organizatorii de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” le-au trimis participanților și o scrisoare de apreciere: 

 

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.