0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Performanța incredibilă a soției primarului din Maieru! La 53 de ani a devenit dublă campioană balcanică și a doborât 3 recorduri naționale

Fire foarte discretă, Paraschiva Borș este un adevărat exemplu de sănătate și vitalitate. La 53 de ani, aceasta a devenit dublă campioană balcanică la atletism și are în palmares trei recorduri naționale. Să nu mai punem la socoteală faptul că s-a apucat serios de alergat abia la 50 de ani.

Paraschiva Borș are 53 de ani și este profesoară de sport la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”. Aceasta face sport de când se știe și a transformat această pasiune pentru mișcare în ocupație.

Deși mulți profesori de sport se mulțumesc în a le da indicații copiilor de pe marginea terenului, nu este cazul măierencei. Aceasta face exercițiile cot la cot cu copiii, mai ales când vine vorba despre clasele mai mici, pentru că, spune ea, demonstrația este totul.

Mișcarea pe care o face la orele de sport se adaugă la cei 200 de kilometri pe care îi aleargă lunar, câte 15-20 o dată la două zile. A început timid, în urmă cu trei ani, pentru a-și „trata” o problemă pe care o avea cu somnul.

„Am început mai organizat, ca să-mi rezolv o problemă cu somnul. Am avut o problemă cu somnul și am încercat tratamente naturiste, pastile, de toate și nu mi-am revenit. Atunci mi-am zis că trebuie să îmi găsesc eu leacul. Am mai tot adăugat kilometri. 5-6 kilometri alergam cu ușurință. Am mai tot adăugat kilometri, am scăzut din timp”, își amintește profesoara.

Regula urmată cu sfințenie de Paraschiva Borș este: evită pe cât posibil interiorul! Așa se face că antrenamentele sale se desfășoară aproape exclusiv afară, în mijlocul naturii. Nu este greu de intuit faptul că preferata Paraschivei Borș este alergarea montană, despre care spune că o încarcă pozitiv și o ajută să respire altfel și să se bucure de tot ce o înconjoară.

„În februarie am alergat la Vlădeasa la -21 de grade, cred că a fost una dintre cele mai frumoase curse. Să îți înghețe ceaiul în bidon… În două ore am avut furtună, soare, ceață, dar peisajul a fost unul superb. Îmi place să alerg când e traseul greu. Părerea mea e că acolo unde e ușor, toți pot”, mai spune măiereanca.

O altă regulă urmată cu sfințenie de profesoara de sport este: să-ți asculți mereu organismul. Astfel, chiar dacă într-o anumită zi și-a propus să alerge 20 de kilometri, dacă trupul îi dă semnale că este obosit, scurtează distanța fără să stea pe gânduri.

Anual, soția primarului comunei Maieru participă la 15-16 competiții, pentru care se antrenează după școală și în zilele libere. Pe lângă numeroasele medalii obținute în ultimii trei ani, în toamna acestui an, în septembrie, Paraschiva Borș a reușit să devină dublă campioană balcanică la categoria de vârstă 50+, la Balcaniada de Atletism Masters, care a avut loc în Slovenia.

Cu această ocazie, profesoara de sport a reușit un record național la proba de semimaraton, de 21 de kilometri, parcurgând distața într-o oră, 36 de minute și 46 de secunde.

Acesta nu este singurul record național al profesoarei la categoria sa de vârstă, unul fiind la 10.000 de metri șosea și altul la 10.000 de metri pe pistă.

Filosofia de viață a Paraschivei Borș este o adevărată lecție, în special pentru cei care cred că odată ce trec de 50 de ani li se termină viața socială: „Vârsta este o barieră în mintea noastră. Ești bătrân cât vrei tu să fii de bătrân. La Balcaniadă au alergat persoane de 80, 70 de ani”.

Soțul profesoarei, primarul comunei Maieru este și el amator de sport, cochetând inclusiv cu handbalul sau fotbalul. Cei doi au avut chiar ocazia să participe la competiții împreună.

„A participat la Via Maria Theresia, Maratonul Apusenilor, Roșia Montană, la Moldovița Colț de Rai. E foarte ambițios, dar îi trebuie mai multă pregătire”, precizează profesoara.

Dacă la început se puteau antrena împreună, acum, pe distanțe lungi, soțul nu mai prea ține pasul cu ea.

Foto: Arhivă Personală

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...