10.4 C
Bistrița
sâmbătă, martie 29, 2025

„Pepiniera” de jucătoare de la Bistrița prinde contur: s-au făcut primele transferuri de jucătoare românce

La clubul CS Gloria 2018 B-N apar primele două transferuri de jucătoare romănce. „Pepiniera” de jucătoare propusă de președintele Radu Moldovan și de antrenorul Florentin Pera începe să prindă contur.

“Toate jucătoarele românce care își doresc să facă performanță în cele mai bune condiții sunt așteptate să vină la Bistrița. Noi vom face toate eforturile necesare pentru a le crea condiții pentru ca echipa națională să aibă posibilitatea să crească și să se dezvolte. Suntem înaintea unui ciclu olimpic, mai sunt 3 ani și jumătate până la Olimpiada din SUA din 2028. Am văzut că handbalul românesc are potențial, dar așa cum se știe cele mai multe au dificultăți să se afirme la cluburile unde au contracte și atunci ne arătăm disponibilitatea ca aici clubul Gloria Bistrița să devină o pepinieră pentru handbalul feminin românesc” asta era declarația președintelui Moldovan în urmă cu puțin timp în ceea ce privește proiectul “romănesc”.

Primul pas au fost făcut prin aducerea primelor două jucătoare, Ana Maria Măzăreanu și Daria Bucur, de la echipa CSM Buzău, retrasă recent din campionat. Cele două ajungeau oricum la Bistrița chiar dacă echipa Buzăului nu se retrăgea, însă acest lucru era posibil doar din vară, la terminarea acestei ediții de campionat.

Țintele cele mai importante ale Gloriei Bistrița pentru următorii doi ani sunt: portarii Daciana Hosu și Bianca Curmenț, jucătoarele de la linia de 9 metri, Alisia Bociciuc, Rebeca Necula, Diana Lixăndroiu, Ștefania Stoica, extremele Corina Lupei și  Andra Buzoianu.

Acestea pot ajunge la Gloria Bistrița din 2026, după ce le expiră contractele cu actualele formații. Profesorul Florentin Pera își mai dorește la Bistrița și pe căpitanul echipei naționale, Lorena Ostace și, de asemenea, pe Corina Lupei.

Acest proiect este unul viabil, mai ales că la Bistrița există și Centrul Național de pregătire Olimpică și așa cum amintea președintele Radu Moldovan „echipa de tineret a Gloriei poate fi o pepinieră a naționalei mari, cât și a naționalei de tineret a României. E o analiză făcută, discutată cu toată lumea. Urmează ca în luna ianuarie să avem întâlniri directe cu FRH și COSR să discutăm detaliile clare pentru implementarea unui astfel de proiect.”

Totul depinde de modul în care se reușeste gestionarea acestui proiect, dar mai ales de răbdarea pe care vom reuși să o avem de-a lungul timpului, pentru că performanța nu se poate obține peste noapte, iar rezultatele cu atăt mai puțin nu vor apărea și ele de azi pe măine.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...