19.8 C
Bistrița
marți, aprilie 22, 2025

Pentru toți iubitorii de mistere din Munții Rodnei…!

Iubitorii de cunoaștere și mistere din Munții Rodnei au parte de noi surprize referitoare la unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Bistrița-Năsăud – foarte cunoscut publicului larg, însă de un farmec și un mister care încă merită descoperit și admirat…!

Vești bune pentru turiștii împătimiți de traseele din Munții Rodnei: de curând a apărut Monografia rezervației naturale Peștera și Izbucul Albastru al Izei – unul dintre rezultatele concrete ale unui proiect derulat de Asociația ECO RODNA, în perioada 15 aprilie – 20 octombrie 2018. Proiectul intitulat „Drumul apei – La obârșiile Izei” a urmărit dirijarea turiștilor și vizitatorilor în Parcul Naţional Munții Rodnei prin crearea unei poteci tematice bazate pe cicloturism și axate în jurul unui obiectiv emblematic – obârşia Văi Izei, contribuind astfel la creșterea gradului de informare și reducerea activităților cu impact negativ asupra biodiversității cu statut relictar.

Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România în cadrul programului Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate și s-a derulat în parteneriat cu Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Colegiul Silvic „Transilvania” Năsăud, Asociația Profesorilor de Biologie Bistrița-Năsăud, Primăria Săcel (Maramureş), Primăria Moisei (Maramureş), Centrul de Ecologie şi Turism Maramureş, Asociaţia Națională de Combatere a Braconajului și Poluării și Asociația „Urmașii lui Dragoș”.

Peste 30 voluntari au fost implicați în marcarea traseului și amplasarea a 60 panouri informative, instruirea tinerilor în conservarea biodiversității prin intermediul unei tabere Junior Ranger și diverse materiale informative elaborate (monografia obiectivului turistic, broșura traseului tematic, film de promovare).

Monografia rezervației naturale „Peștera și Izbucul Albastru al Izei” cuprinde în cele 152 pagini, o analiză a cercetărilor geologice, zoologice, botanice, speologice în zona acestui obiectiv turistic nu prea cunoscut publicului, însă de un farmec și mister aparte. Monografia va fi disponibilă în curând pe site-ul web al Administrației Parcului Național Munții Rodnei și este dedicată tuturor iubitorilor de cunoaștere a misterelor Munților Rodnei – a transmis într-un comunicat biologul Claudiu Iușan de la Asociația Eco Rodna.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.