O minune, într-un cămin de studente din Cluj, odată cu apariția unui bebeluș: „…într-un pătuț cu gratii, un băiat cu ochi negri deschide ochii având în jur vreo douăj’ de mame. Iar ele, care nu se suportau una pe alta, care se reclamau că se ascultă muzică prea tare și prea mult în noapte – ele ajung să se trezească noaptea, să-i facă lapte praf. Se învoiesc pe rând de la facultate să stea cu el, ca să poată mama să-și dea examenele…
Cam așa arată o minune, într-un cămin de studente din Cluj, relatată recent de preotul Crin Triandafil Theodorescu din Lușca (Năsăud)… Să fie de folos sufletului nostru bucuros de moarte, să prindem curaj în momentele de cumpănă care ne sfâșie deseori și să învățăm să avem încredere în Dumnezeu. Să fie de folos și pentru sufletul viitoarelor mămici strepezite de spaime…
„Într-o duminică, o studentă mi s-a prăbușit la picioare, plângând. Era gravidă și speriată. Am strigat-o pe preoteasă și ne-am pus și noi pe plâns. Ea de spaimă, noi de bucurie. Nu prea ne-am acordat lacrimile, în primele minute.
(Să vă zic ceva important: nu mă interesează cu cine, de ce și cum a rămas gravidă. Chiar nu-mi pasă; care aveți de gând să săriți cu judecățile morale, amintiți-vă că și pentru Fecioara Maria se pregătiseră niște bolovani foarte ascuțiți. Și că Iisus n-a avut tată.
Că sfinții sunt așa pentru că noi ceilalți nu suntem. Că cine nu cade n-are de unde să se ridice, și fără seară nu există dimineață. Pentru că Hristos a înviat și pentru că nu există moarte când iubești. Subiect închis.)
Și tropăim noi de bucurie un timp, hohotește fata, cumva ne liniștim: nici nu se pune problema ca acel copil să nu vină, frumos, curat, înfășat exemplar, pe lumea asta ploioasă și cu sfinți îngâmfați la tot pasul.
Familia fetei e modestă spre mai puțin de-atât; și gura satului, și rușinea de popa din satul ei, și examenele, și căminul de studente cu patru-n cameră, și banii de pâine, și multe de-astea…
O ascult, râd nepoliticos, mă fascinează și copleșește ideea că acolo, sub palmele ei încrucișate pe pântece, e un om care se pregătește să bată la poarta cerului, în felul lui neobișnuit…
Și râd și-i zic că mă încred prostește în Dumnezeu, deși n-am argumente că va fi bine.
Gândind la rece, e chiar nasoală treaba. Dar eu nu pot gândi la rece.
Am doar entuziasm și credință că se descurcă Dumnezeu cumva. Că Dumnezeu o să-i fie moașă studentei ăsteia… Și cumva reușesc să-i transfer ceva din asta fetei, și zâmbește. N-am eu multe calități, dar pe asta știu că o am, mi-au lăsat-o strămoșii mei insulari și solari în ochi; mă entuziasmez la lumină și la dragoste. Și ceva din entuziasmul ăsta îi sare fetei în suflet, și facem planuri, și pleacă oftând la mămica ei, ducând în burtică, ca într-un chivot strălucitor, lumina unei vieți de prunc.
Și naște fata.
Naște, își ia copilul la sân și se duce cu copilul în căminul de studenți.
Unde să se ducă? N-are bani de chirie; nici nu se pune problema. Și atunci, în cămin, se întâmplă minunea de care vreau să vă zic…
Un înger al Domnului se dă jos din cer, cum se dau unii jos din troleu, scoate sabia și împrăștie o lumină dumnezeiască în tot căminul ăla. Și colegele fetei ăsteia se îndumnezeiesc ca la un botez fără apă și fără scufundare, le strălucesc ochii de mame ce încă nu-s, și ele, care nu se suportau una pe alta, care se reclamau că se ascultă muzică prea tare și prea mult în noapte, ele o iau pe fata noastră la mijloc, ca într-o falangă a iubirii.
Și într-un cămin de fete din Cluj, într-un pătuț cu gratii, un băiat cu ochi negri și brațe viguroase, ca ale tatălui său, deschide ochii privind vreo douăj’ de mame. Și se trezesc studentele alea noaptea, să-i facă lapte praf lui Bebe Frumos cu Ochi de Onix, să-l legene, să poată dormi mămica…
Și se învoiesc pe rând de la facultate, ca să stea cu Bebe Frumos cu Ochi de Onix, să poată mama să-și dea examenele…
Nu cămin de studente a fost ăla atunci, ci paradis mobilat cu suflete de sfinte…
Și-au trecut anii, cum trece vântul peste ofurile noastre.
A crescut Bebe. Azi are și tată, pentru că așa a decis Dumnezeu: ca ochii de onix să se uite unii-n alții și să râdă împreună. Iar studenta aceea, care și-a alăptat pruncuțul în peștera plină de dragoste din căminul de studente, are azi un doctorat – iar la masă, trei tacâmuri care mănâncă iubire are. Trei.
De fapt, ce vreau să zic?
Ce-am mai zis. Că mai mare ca iubirea nimic nu e. Nici credința, nici botezul scufundat / turnat / stropit, nici vorbele mele nu-s. Că mai mare iubire ca un copil adus pe lume nu există…
Cu sau fără tată pe certificatul de naștere, un copil este bucată de rai căzută pe pământ. Că nu se sfârșește lumea pentru că se topesc ghețarii: o să se termine când nu va mai fi dragoste pe pământ…
Foto & Sursă @ Crin Triandafil Theodorescu
